12/2025 – LILIANA POPA
Un spectacol de ALEXANDER HAUSVATER
Cu: IOANA CALOTĂ, RADU CATANĂ, ȘTEFAN LIȚĂ, IOAN PARASCHIV, CLAUDIA
VASILE
Pășim spre teatru dintr-o foame teribilă de viață, și deseori ne surprinde, ca o revelație a propriei înțelegeri, profunzimea și tragismul acesteia. Sincer, am plecat spre cocheta sală a Teatrului Dramaturgilor, cu prejudecata scuzabilă că voi asista la varianta dramatică a galonatei pelicule “La vita e bella” a lui Benigni, și chiar mă incita ideea, dată fiind diferența enormă de mijloace tehnice de exprimare dintre cele două genuri.
Nimic mai greșit, DECAMERON 135666 este cu totul altceva despre exact aceeași temă: cum să ascunzi, în spatele unui zâmbet, drama personală de drama întregii lumi, chiar dacă este parte din ea, doar ca să nu fie aceasta, picătura fatidică care revarsă cursul omenirii spre preaplinul nepăsării.
Oamenii au o angoasă de conștiință în a judeca catastrofele care le depășesc imaginația, probabil că e o problemă de metrologie sufletească, dar aici intervine arta, cea care poate reda măsura adevărată a lucrurilor, la o scară psihologică care să ne permită percepția tragediei.
Nu dezvolt și nu dezvălui, ce se petrece pe scenă, spun doar că tragedia răzbate, începând de la reducerea ființei umane la un simplu număr, până la coborârea, dintr-un iad al unei doctrine nemernice, intr-un alt iad mai elaborat și mai rafinat, al călăului care o slujește.
Piesa nu e scrisă pentru actori mici dar nici pentru staruri, e scrisă pentru actori compleți și mai ales versatili până la inducerea “personalității multiple”. Și aici, protagonistii au făcut ceea ce reușesc sa facă doar marii profesioniști: din lume o scenă și din scenă o lume.
Nu cunosc toată gama de exprimare a acestei bresle binecuvântate, dar sunt sigur că nu a rămas nimic neetalat cu toată dăruirea.
O remarcă; prezența nudității în câteva scene este aproape necesară, deloc inutilă, absolut naturală, și nu are nimic obscen, mai degrabă ceva pastoral.
Un cuvânt despre decor, ca și despre muzică, sunt sugestive și catalitice, nu pot fi etichetate ca superbe din evidente motive.
Ca să închei, am avut privilegiul de a asista, de a simți și trăi, premiera unui spectacol mare, un fel de postfață cât se poate de reală la absurdul Rinocerilor lui Ionesco.
„Am simțit o nevoie profundă în societatea românească de azi de a înțelege real care e funcția teatrului (…) în acest spectacol este o luptă pe viață și pe moarte între teatru, artă, poveste și autoritățile politice” – afirmă regizorul Alexander Hausvater.
Într-un lagăr de concentrare, o echipă de actori execută sub teroare cel mai important act artistic din întreaga lor carieră: jocul supraviețuirii. Forțați să își facă opresorul să râdă, umiliți și brutalizați, artiștii interpretați de Ioana Calotă, Ioan Paraschiv, Claudia Vasile, Ștefan Liță, Radu Catană se refugiază în poveste, alegând teatrul în fața unei realități care depășește orice imaginație.
Dorin Croitor-scriitor