DREPTURI FURATE

12/2025 – RADU-COSMIN

cropped heraldica societatea apusenii 200 3.png

De când m-am întors în România am beneficiat de multe lucruri care chiar au marcat o diferență între țara unde m-am născut și am trăit până acum doi ani, și aceasta. Am avut norocul de a putea merge la liceul pe care mi l-am ales, pe orice profilul care se potrivea cel mai bine preferințelor mele, și m-am descurcat aproape fără dificultăți. Am beneficiat de burse atât de merit cât și de excelență datorită succeselor mele la olimpiadă și în decursul anului reflectate în media finală. Datorită acestui ajutor economic am putut să fiu, într-o oarecare măsură, independent financiar, și chiar am reușit ca o parte din suma primită să o economisesc lunar iar restul am cheltuit pe haine, petreceri… chestii normale la vârsta mea. În anul scolar 2025-2026 eu aveam dreptul să beneficiez de bursa de merit care din cauza legilor noi nu mi-a fost acordată, nici mie, nici întregii mele clase, mai puțin primii 5 cu medii de 10, 9.99 respectiv 9.98.

people 4750503 1280

Imagine: SJA

Aceste legi au fost aprobate în vară dar din punctul meu de vedere trebuiau să se aplice din anul școlar 2026/2027 deoarece m-aș fi bucurat atât eu cât și colegii mei dacă ne-ar fi fost răsplătită munca academică de anul trecut. E ca și cum aș merge la muncă o lună întreagă și șeful ar anunța că taie din salarii cu scurt timp înaintea zilei de plată.. Corect ar fi să pună în practica legile pentru anul la care corespund, adică anul viitor, deoarece au fost puse la începutul acestui an și nu al anului precedent. Și să nu vorbesc de bursele de excelență, care au fost și ele eliminate. Concluzia mea este ca noi, elevii și bătrânii suntem persoane nevinovate suntem categoriile lipsite de apărare care plătim prețul unor greșeli politice care au dus la dezastrul economic actual. Deși statul este într-o gaură financiară, ar avea alte surse de unde să economisească bani și nu de la noi, adolescenții.

Lasă un răspuns