11/2025 – ANCA MUȘAT
Când am sărit în Buburuza mea, nu am știut precis ce mesaj să las în urmă, pe scrinul din sufragerie: ar fi putut fi ceva de genul „plecată fără adresă”– la urma urmei în pandemie știi când pleci, dar nu știi când revii. Au fost unii care au trimis ilustrate din Italia după ce lăsaseră bilete mamelor lor că-s plecați la magazinul din colț, să cumpere pâine. Eu plecam să-mi cumpăr liniștea, departe de Marele Oraș, având o singură grijă: să nu călătoresc duminica, pe timpul Liturghiei, se zice că aduce ghinion. Am sărit în mașină și dusă am fost: cuplare, frână, ambreiaj, dă-i accelerație, amgreiaj, (trece o babă strada) claxon, accelerație, frână din nou.
Țin minte că pe la intrarea în Iași mi-a tăiat calea o pisică neagră și am respirat ușurată: avea să fie o zi reușită, eu chiar cred în superstițiile răsturnate. La Mironeasa, în județul Iași, există un schit întemeiat cândva de un boier numit Iani Hadâmbu: e la loc retras, pe un vârf de deal, înconjurat de un teren ras la firul ierbii, pe care odinioară fusese o pădure seculară de stejari. Acolo voiam să ajung cu Buburuza mea, dincolo de drumul îngust, peticit și plin de gropi.
Imagini: Ziua Cultural
Este un loc magnific, unde renaști fizic și spiritual și care este o destinație obișnuită pentru mulți pelerini: aici este găzduită o icoană Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, despre care se știe că a rămas neatinsă de flăcări la marele incendiu din 22 ianuarie 2003. La vremea aceea, sinistrul provocase moartea unui tânăr (Nicușor Leuca), despre care se știa că dorea să devină monah. Locașul a fost resfințit în octombrie 2009, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la atestarea documentară a bisericii vechi, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Anul ăsta am ales să merg acolo pentru slujba de Bobotează, mai ales că vremea a fost prielnică: m-au însoțit la drum întins un soare cu dinții moi și un cer jupuit, cu reflexe de vânăt și albastru.
Din mijlocul turmei de enoriași care cânta cu preoții, am contemplat biserica de la Hadâmbu și tăriile cerului până am simțit nevoia să mă pișc singură: fusesem asigurată și crezusem că va fi o slujbă a bogăției și opulenței, dar a fost ceva simplu și modest, fără îndoială plăcut Domnului. Slujba a fost oficiată de preotul-stareț, în curtea interioară a Mănăstirii: aproape de final, a început o lapoviță ciudată, care s-a transformat rapid în ninsoare și un strat subțire de zăpadă a îmbrăcat decorul cu o haină albă și călduță: mi-am imaginat inocența unui copil iertat de părinți dupa ce a săvârșit o boacănă.
Imagini: Ziua Cultural
După ce a sfințit apa, starețul a invitat mulțimea în biserica nouă, pentru a primi binecuvântarea, mirul, Agheasma Mare si Anafura. A fost un moment de culoare atunci când părintele-stareț a dojenit părintește un grup de rromi-țigani sosiți acolo, spunându-le că este plăcută Domnului renunțarea la strălucirea aurului în favoarea bogăției din Ceruri: aș fi jurat că unii dintre ei și-au ascuns podoabele și au continuat să cânte.
Într-un târziu, la ora când iepurii sălbatici se retrag în vizuini și înserarea moțăie deasupra oamenilor, m-am regăsit cu Buburuza mea și am pornit mai departe. Fusese o altă zi plină în viața mea.