12/2025 – LILIANA POPA
Valoarea unui poet precum Nicolae Labiș este neasemuită pentru mine, considerîndu-l “poet nepereche”.
Valoarea unui scriitor este dată sigur și de valoarea umană iar la Nicolae Labiș se întâlnesc ca la răspântiile omenirii harul, cultura și conștientizarea adâncă, noblețea și eleganța metaforelor, responsabilitatea a tot ceea ce scria, puritatea, iubirea pentru tot ce îl înconjura.
Sergiu Cioiu imperial declamativ inconfundabil, datorită vocii și interpretării, Mihai Bisericanu frazând cu mare atenție, parcă simțea aievea tot ce recita, Tomi Cristin atent, sobru, Margareta Labiș fragilitatea elegantă, emoția și durerea, l-au adus pe Nicolae Labis pe scena Teatrului Naţional “I. L. Caragiale” Bucureşti
Comemorarea celor 90 de ani a fost minunat de frumoasă, strălucitoare, emoționantă și tristă.
Buzduganul acelei generații ar mai fi putut trăi, scrie, spera sau imagina.
Nicolae Labiș a publicat două culegeri de poezii, Primele iubiri (1956) și Mânzul de cerb (1956), înainte ca viața sa să fie curmată brusc de un accident de tramvai la vârsta de doar douăzeci și unu de ani. A treia sa culegere, Lupta împotriva inerției , a fost publicată la doi ani după moartea sa.
Imagini: Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”
Puritatea vocii sale poetice este inconfundabilă, neasemănându-se cu nimic din poezia românească a vremii, dominată de realismul socialist și în mare parte lipsită de orice merit literar. Chiar dacă Labiș însuși a compus poezii narative și descriptive simple pentru a-și asigura un loc în sistemul politic, a fost exclus din Partid în 1954.
Poate și datorită tragicului accident căruia i-a căzut victimă, opera lui Labiș a fost curând înconjurată de o mistică puternică, care a împiedicat mult timp orice evaluare critică reală a acesteia. .Dar chiar și așa, în poezii precum „Primele iubiri” și „Rapsodia pădurii” există versuri și strofe remarcabile.
Imagine: Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”
Poezii precum „Soț” și „Dans” se abat de la linia literaturii subordonate politic, dezvăluind un poet cu profunzimi pe care textele timpurii probabil nu le-au sugerat. Iar poeziile pe care Nicolae Labiș le-a publicat în timpul vieții sale demonstrează că a fost un poet demn în sine, mai degrabă decât unul care a fost doar romantizat postum.
Cea mai faimoasă poezie a lui Nicolae Labiș rămâne „Moartea căprioarei”, publicată în Viața Românească în 1955 și care avea să apară în curând în toate manualele de limba și literatura română. Nu lipsind farmecul și un simț dramatic poate puțin exagerat, Nicolae Labiș rămâne un poet cult în România.