ȘTIRI PE SCURT

12/2025 – SJA

fără titlu (150 x 150 px)

Săptămâna 8 – 12 decembrie 2025

Intern:

8 decembrie – Senatul a votat respingerea cererii de reexaminare a președintelui și a decis să mențină forma legislativă a legii, cu 75 de voturi pentru menținerea legii așa cum a fost adoptată, 34 de voturi împotrivă și patru abțineri.

8 – decembrie Președintele Nicușor Dan a efectuat o vizită de lucru în Franța unde s-a întâlnit cu omologul său Emmanuel Macron și primarul Parisului Anne Hidalgo. Discuțiile au abordat teme sensibile precum securitatea la Marea Neagră și rolul Franței ca parteneriat strategic, colaborări în domeniul tehnologiei și producției de echipamente militare. Au existat discuții și despre potențiala creștere a forței militare franceze în România. În urma întrevederii, președintele Franței a confirmat vizita sa în țara noastră, în 2026.

10 decembrie – Guvernul a extins permisele de exploatare pentru OMV Petrom și a majorat taxele de redevență pe gazele onshore cu 40%

10 decembrie – Apare documentarul Recorder „Justiția capturată” care a provocat reacții importante în mediul online, în stradă și la nivelul instituțiilor statului. Reportajul, este o anchetă asupra sistemului judiciar din România care  scoate în evidență faptul că justiția a fost capturată de interese. Argumentele în acest sens sunt: dosarele de mare corupție îngropate sau tergiversate până la dispariție, inculpații celebri care au scăpat nepedepsiți chiar după ce au fost condamnați, existența unor presiuni și influențe interne pentru schimbarea completelor de judecată. Despre toate acestea vorbesc chiar persoane din interiorul sistemului. După difuzarea reportajului au apărut mai multe reacții:

  • 11 decembrie – Curtea de Apel București (CAB) a organizat o conferință extraordinară de presă ca răspuns la acuzațiile din documentarul „Justiție capturată” cu cele două declarații contradictorii:  cea a  Lianei Arsene (președinta CAB) care a respins ferm acuzațiile susținând că documentarul are scop manipulativ și cea a judecătoarei Ralucăi Moroșanu care a declarat că totul este real
  • Peste 500 de judecători și procurori și-au exprimat solidaritatea cu cei care au făcut mărturii în documentar
  • Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) — în special Secția de Judecători — a anunțat că va sesiza Inspecția Judiciară în legătură cu cele spuse în documentar și la conferință, considerând materialul ca parte dintr-o campanie de destabilizare a încrederii în justiție.
  • Proteste în mai multe orașe din țară cu sute de persoane scandând mesaje ca „Justiție, nu corupție” sau „Hoții prinși, nu prescriși”.
  • Președintele Nicușor Dan a invitat magistrații la o discuție „fără limită de timp” la Palatul Cotroceni, pe 22 decembrie, pentru a discuta problemele sistemului de justiție.
  • Premierul Bolojan a afirmat că „procesele interminabile și probleme precum prescripția erodează încrederea publică în justiție.”
  • Voci critice susțin că documentarul ar fi exagerat și manipulativ, că a apărut într-un moment în care atenția publică era concentrată pe mărirea de taxe și impozite care se va aplica de la 1 ianuarie și că protestele au fost mobilizate de ONG-uri sau grupări politice.

Pe fondul crizei majore de apă în județele Prahova și Dâmbovița unde sute de mii de oameni au rămas mai multe zile fără apă potabilă sau de consum, mai mulți oameni politici printre care Sorin Grindeanu, Sebastian Burduja și Daniel Zamfir,  i-au cerut demisia ministrei Diana Buzoianu. Reamintim că această criză a începu în urmă cu aproape două săptămâni și a fost generată de mai mulți factori tehnici, climatici și instituționali. În contextul crizei și ca urmare a rezultatului corpului de control trimis în teren, directorul general al Apelor Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia.

exif jpeg 420

Extern

8 decembrie –  Cutremur puternic în Japonia – Un seism de magnitudinea ~7,5 a lovit coasta de nord-est a Japoniei, provocând alerte de tsunami, evacuări și zeci de răniți. Ambasada României în Japonia și-a avertizat cetățenii cu privire la posibilitatea producerii unui alt cutremur de intensitate mai mare, recomandând pas cu pas, măsurile pe care ar trebui să le ia în considerare fiecare persoană.

 A avut loc o escaladare a tensiunilor la frontieră în Asia de Sud-Est : Thailanda a lansat atacuri aeriene asupra Cambodgiei pe fondul unor noi ciocniri de-a lungul graniței disputate, strămutând mii de persoane și stârnind temeri despre un conflict mai amplu.

Franța se confruntă cu o criză generată de bande de narcotraficanți care terorizează anumite comunități. Atât agresorii cât și victimele au vârste tot mai mici. În Marsella se estimează că ar exista 20.000 de persoane implicate în negoțul de droguri. Filmări distribuite frecvent  pe rețelele sociale, arată membrii ai grupurilor rivale care se împușcă între ei cu arme automate.

Bulgaria în fața Parlamentului mii de oameni cer demisia guvernului și aprobarea unui buget de stat echitabil. Revolta a pornit de la prezentarea bugetului pentru 2026 cu o creștere semnificative a taxelor și impozitelor. Un alt motiv de preocupare pentru bulgari este și trecerea la moneda euro din ianuarie. De reținut că în Bulgaria doar s-au propus aceste creșteri. Deși proiectul a fost retras, protestele, continuă. La noi, deja au fost aprobate chiar în ziua în care a apărut renumitul reportaj Recorder.

În Grecia, fermierii au blocat drumuri, poduri, protestând împotriva întârzierilor în acordarea subvențiilor UE și a prețurilor ridicate. Pe de altă parte, UE justifică aceste întârzieri prin nemulțumirile legate de delapidarea de fonduri.

Lasă un răspuns