07/2026
Discuțiile despre legea privind taxarea folosirii apei din fântâni continuă în mediul online chiar dacă zilele trecute Apele Române și Ministerul Mediului au dat comunicate liniștitoare. Legea apelor 107/1996 a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări și completări. Ultimele din 2026, sunt cele care au determinat controversele și au stârnit panică. Mai exact este vorba de două articole: art. 3 alin. (3²) și alineatele următoare din Legea apelor nr. 107/1996, care reglementează terenurile situate între nivelul normal al apei și coronamentul unor lacuri de acumulare, precum și regimul despăgubirilor și al dreptului de proprietate și art. 9, care stabilește că folosirea apelor de suprafață și subterane în anumite scopuri se face pe baza unei autorizații de gospodărire a apelor. Redăm mai jos cele două articole pentru că de cele mai multe ori discuțiile fac referire la anumite speculații ce sunt preluate și redistribuite masiv creând o adevărată panică.
(3^2) Persoanele care au obținut dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren cuprinse între nivelul normal de retenție și cota coronamentului, din jurul lacurilor de acumulare permanente, conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori ale prezentei legi sau potrivit unor hotărâri judecătorești definitive, pot cere despăgubiri de la instituția publică/autoritatea/unitatea administrativ-teritorială care exercită/gestionează, în numele statului, dreptul de proprietate publică.
1) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (3^2) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, care au obținut dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren cuprinse între nivelul normal de retenție și cota coronamentului, din jurul lacurilor de acumulare permanente, conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori ale Legii nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit unor hotărâri judecătorești definitive, pot cere despăgubiri în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Plata despăgubirilor prevăzute la art. 3 alin. (3^2) din Legea nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, conferă proprietarului lucrării hidrotehnice drept de proprietate publică asupra terenului pentru care au fost plătite despăgubiri, în situația în care proprietarul lucrării hidrotehnice este statul român, iar administrator o instituție/autoritate publică. În cazul în care proprietarul lucrării hidrotehnice este o persoană juridică privată, aceasta poate deține terenul în concesiune, după amortizarea investiției, acesta intrând în domeniul public.
(3) În situația în care terenurile au făcut obiectul despăgubirilor acordate în baza decretelor Consiliului de Stat emise în perioada 30 martie 1949-15 iulie 1989 privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului în vederea realizării lacurilor de acumulare prevăzute la alin. (1), nu se mai acordă despăgubiri.
(4) Proprietarii suprafețelor de teren cuprinse între nivelul normal de retenție și cota coronamentului, din jurul lacurilor de acumulare permanente, care nu solicită despăgubiri potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3^2) din Legea nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, și nu renunță la dreptul de proprietate în favoarea statului, pentru utilizarea acestor terenuri sunt obligați să respecte prevederile legislației specifice în vigoare cu privire la interdicțiile de construire în zonele inundabile și de protecție a lacurilor de acumulare și nu pot solicita despăgubiri pentru lipsire de folosință sau executarea unor lucrări de protecție, apărare și consolidări de mal în cazul eroziunilor provocate de valuri și regimului de exploatare a acumulărilor.
(5) Este interzisă emiterea autorizațiilor de construire pentru imobilele situate parțial sau integral în zona de protecție a lacurilor de acumulare.
Informația fiind prezentată în mediul online fără context juridic, au apărut reacții de genul: „Statul îți poate lua orice teren de lângă apă,” „toate terenurile de lângă râuri vor fi confiscate,” „nu vei mai putea folosi terenul tău.” Însă după cum se vede, legea se referă la situații specifice: lacuri de acumulare și alte lucrări hidrotehnice, zone de protecție stabilite prin lege, cazuri în care interesul public impune utilizarea terenului și se aplică regulile privind despăgubirea.
Al doilea articol care a produs discuții aprinse este art.9:
Articolul 9
(1) Dreptul de folosința a apelor de suprafață sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabilește prin autorizația de gospodărire a apelor și se exercita potrivit prevederilor legale. Acest drept include și evacuarea, în resursele de apă, de ape uzate, ape din desecări ori drenaje, ape meteorice, ape de mina sau de zăcământ, după utilizare.
(2) Apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție a calității apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalații sau dacă debitul prelevat nu depășește 0,2 litri/secundă, exclusiv pentru satisfacerea necesităților gospodăriilor proprii.
(la 12-06-2023, Alineatul (2) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 12 iunie 2023 )
(3) Orice persoană fizică, pe propria răspundere, poate utiliza liber pentru îmbăiere apele marine și apele interioare din afara zonelor de restricție.
(la 29-08-2004, Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )
(4) Utilizarea apelor subterane se face pe baza rezervelor determinate prin studii hidrogeologice.
(la 29-08-2004, Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )
Dar proiectul de lege românesc din 2026, concentrat pe subiectul care a generat controversa este cel legat de captarea ilegală a apei, și urmărește transpunerea Directiva (UE) 2024/1203 în dreptul intern.
După articolul 95, se introduc patru noi articole, 951 – 954, cu următorul cuprins: „Art. 951 – (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani fapta care constă în captarea apelor de suprafață sau subterane, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, dacă fapta este susceptibilă să provoace daune semnificative stării ecologice sau potențialului ecologic al corpurilor de apă de suprafață ori stării cantitative a corpurilor de apă subterane. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a provocat daune semnificative stării ecologice sau potențialului ecologic al corpurilor de apă de suprafață ori stării cantitative a corpurilor de apă subterane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. (3) Pentru faptele prevăzute la alin. (1) și (2), săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. (4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au cauzat daune semnificative, pe scară largă, care sunt ireversibile sau de lungă durată, calității apelor ori unui ecosistem acvatic de dimensiuni considerabile sau cu valoare ecologică considerabilă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. (5) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (1) se pedepsește. (6) Pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2), constituie circumstanță agravantă săvârșirea faptei într-o arie naturală protejată.
La anexa nr. 1, după punctul 94 se introduce un nou punct, pct. 95, cu următorul cuprins: „95 – captarea apelor: acțiunea de extragere, prelevare sau derivare controlată a apei din corpurile de apă de suprafață sau din corpurile de apă subterane, prin intermediul lucrărilor de foraj, drenuri ori alte mijloace tehnice, în scopul utilizării resursei pentru consum uman, irigații, activități industriale, producerea de energie, agricultură ori alte utilizări economice sau sociale.”.
Ceea ce atrage într-adevăr atenția și poate duce la aplicarea sancțiunilor de mai sus este acest alineat „Apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție a calității apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, DACĂ PENTRU ACEASTA NU SE FOLOSESC INSTALAȚII SAU SE FOLOSESC INSTALAȚII DE CAPACITATE MICĂ DE PÂNĂ LA 0,2 LITRI/SECUNDĂ, DESTINATE EXCLUSIV SATISFACERII NECESITĂȚILOR GOSPODĂRIEI PROPRII” care nu se referă la volumul de apă consumat ci la capacitatea instalației pe care o folosești. Dacă luăm în considerație pragul legal de scutire – 0,2 l/secundă respectiv 12l/min – și capacitatea unui hidrofor obișnuit-(1100W) ➔ 35 l/min (aproape triplu)- sau a unei pompe submersibilă uzuală ➔ 40-60 l/min (de 3-5 ori peste prag), atunci clar că se poate vorbi de infracțiune. Întrebarea este, cine și cum verifică capacitatea pompei tale. Nu există altă modalitate decât inspecția directă adică accesul pe proprietatea ta și oricât ai spune tu că nu-i permiți, există deja cadrul legal pentru asta legea 418/2026 care conține principiul „acces la instalație indiferent de regimul juridic al proprietății” — aplicat azi doar operatorilor economici, cu extinderea la gospodării individuale menționată explicit ca opțiune în Expunerea de Motive.
Așadar adevărul este undeva la mijloc: nici în măsură de a crea panică dar nici atât de liniștitor cum l-au expus cei de la Apele Române și Ministerul Mediului.