CAZUL EXCLUDERII A TREI INSTITUȚII MEDIA DE LA CASA ALBĂ

 SJA CERE ADMINISTRAȚIEI DONALD TRUMP SĂ REVIZUIASCĂ DECIZIA ȘI SĂ IDENTIFICE O SOLUȚIE, PRIN ACORD CU REDACȚIILE ȘI CONSILIERII TRUSTURILOR DE PRESĂ

09/2026 SJA

cnn trump
Imagine: Facebook

Societatea pentru Jurnalism „APUSENII” (SJA) a luat cunoștință cu preocupare de decizia președintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a interzice accesul a trei instituții media la conferințele de presă de la Casa Albă. Este vorba de CNN, MSNBC (actual MS NOW) și Politico, acuzate de o propagandă organizată împotriva administrației federale. CNN este prezent și în România. SJA nu a încurajat și nu va încuraja niciodată limitarea libertății de expresie, sub orice formă de manifestare a acesteia și nu va susține niciodată  desființarea de instituții de presă. SJA cunoaște și înțelege că Presa globală, inclusiv cea occidentală și îngrijorător cea din țări autoritare, traversează o perioada grea, de recuperare a unor valori pierdute prin asalturi doctrinare, prin presiuni ale guvernelor, prin intimidare sau mită, prin impunerea unor cenzuri directe sau camuflate. Înțelegem că Președinția SUA acuză cele trei entități media de deviere de la misiunea lor de jurnalism independent, care preia și care distribuie nealterat  informații de interes public: mai precis, Trump acuză că la CNN, la Politico, la MS NOW, se știe dinainte cine va fi criticat și cine va fi sprijinit, într-un „concept de presă” care ar sugera mai degrabă o „propagandă”, nicidecum „jurnalism”.  

Credem că măsura dispusă de Casă Albă pedepsește deopotrivă publicul consumator  de presă și din acest punct de vedere, reiterăm faptul că nu există o „problemă” fără „soluție”, iar „soluția” va fi inevitabil mai simplu de găsit decât într-o gâlceava politică. Facem apel  la Președinția SUA să nu judece cu inima ci cu capul acest subiect și credem că o echipă de consilieri ai președintelui Trump pot angaja discuții cu cei ai trusturilor ce operează CNN, Politico și MS NOW pentru identificarea unei soluții și pentru revenirea acestor instituții mass-media la conferințele de presă: ar fi vorba, desigur, de discuții care pot face referire inclusiv la chestiuni de libertatea de expresie, cu participarea membrilor din redacție. Reamintim că Jurnalismul Independent are o binefăcătoare influență în echilibrarea societății, fiindcă distruge și în egală proporție, ține în viață: pe scurt, Jurnalismul independent nu distruge viața și nu ține în viață distrugerea, iar cele două părți trebuie să pornească pe deplin de la acest principiu. 

Lasă un răspuns