03/2026 – POPA VASILE

Puțini oameni mai vorbesc în ziua de astăzi despre zona rurală și stăteam să mă gândesc cât de greu este să vorbești despre zona rurală acolo unde tinerii au dispărut.

Mi se pare ceva extraordinar. Atunci când vorbești despre zona rurală, despre oamenii frumoși ai fostului sat, despre acele “clăci” de muncă de altădată, în momentul în care vorbești despre lucruri frumoase, în zilele noastre foarte mulți oameni te urăsc. Și atunci m-am întrebat cu stupoare: cum se întâmplă oare că vorbim despre tehnologie, despre evoluția tehnologiei și nu vorbim despre oameni care n-au văzut medicul de familie? Cum se întâmplă oare că vorbim despre tehnologie și nu vorbim despre oameni care încă se spală la lighean? Cum se întâmplă oare că vorbim despre tehnologie și nu vorbim despre oameni care încă mai au acel WC în grădină? Cu toată tehnologia, cu toată tehnologizarea, satele românești sunt pustii. Este în sat la mine o casă părăsită de mai bine de 15-16 ani. Dacă vine un om la ea, dacă vine posesorul casei, o dată sau de două ori pe an: în rest, oamenii sunt simpli țărani care își duc viața de zi cu zi.

Și, o Doamne, este greu. Cum ai putea să te descurci în momentul în care vezi bătrâni care văd medicul de familie doar în fotografii? Cum pot să se descurce oamenii din sate când o căruță de lemne costă 2000 de lei și pensia lor este de 1000 de lei? E o chestie incredibilă pe care puțini oameni o înțeleg și e greu, este foarte greu de înțeles. Nu am pretenții și nu am avut niciodată pretenții să mă hazardez cu considerații abstracte.

Dar întrebarea mea de bază pentru această analiză este “Unde a zis dispărut ” nesimțitul” acela de salut” ? Este el cel mai mic cuvânt din vocabularul românesc? Noi am înlocuit cuvântul „salut” cu un cuvânt compus, o sintagmă extraordinar de importantă și cu o conotație extraordinară: am înlocuit cuvântul “salut” cu „te iubesc”. Mă întreb uneori, cu oarecare stupoare, unde am ajuns, în ce stadiu am ajuns cu respectul și umanitatea noastră? La cota zero?

De fapt, cine sunt eu, trecătorul de pe stradă, să-i pun o etichetă unui om? Cine sunt eu, trecătorul de pe stradă, să etichetez un om groaznic de mizerabil pe care nu l-am văzut niciodată în viața mea și nu știu cine sunt eu, trecătorul de pe stradă, să etichetez un om și să-l cataloghez ca o epavă a societății din moment ce nu l-am văzut niciodată?

De unde știu eu, trecătorul de pe stradă, că un om groaznic de mizerabil sau murdar nu este vreun medic sau vreun profesor, vreo minte luminată a societății umane? Și… care din motive personale, de-or fi moral- psihice, a eșuat, iar noi, ca societate, nu-l mai recunoaștem. E o chestiune importantă pe care puțini oameni o înțeleg și mai puțini oameni o știu. Eu propun spre dezbatere multe alte subiecte de acest gen, căci numai cu voi, oamenii pe care îi respect și salut, voi care faceți publicul meu, voi găsi răspunsurile. Vă salută din nou Vasile Popa!