04/2026 – SJA

Imagine: Ziarul Financiar
SJA deplânge atacul terorist de la Washington DC, unde un “activist” politic a încercat să suprime un politician (președintele Donald Trump) din cauze pur politice. Credem că marea democrație americană trebuie să se unească prin partidele, organizațiile sale civile și corpul electoral, în a respinge cu fermitate violența în dezbaterea politică. Faptul că atacul terorist este al treilea care a vizat viața lui Donald Trump într-un timp relativ scurt, indică un extremism latent al vieții politice, care trebuie combătut prin educație, toleranță și unitate- de la vârful tuturor partidelor către membrii lor și mai departe, spre întreaga societatea civilă. Indiferent cine este decident la Washington DC, marea democrație americană trebuie să își mențină standardele ca un măreț exemplu către restul lumii democratice. Puterea economică sau Puterea militară nu reprezintă totul pentru o țară, ele sunt mereu subordonate Puterii libertății de exprimare, care le dezvoltă și le dă personalitate. Teroristul care atacă un șef de stat democratic ales nu reprezintă alegătorul American, iar terorismul este doar o expresie a eșecului comunicării. SJA își menține convingerea că forțele responsabile din SUA vor combate acest flagel al lumii moderne, în interesul națiunii americane și al libertății în lume.