CINCI CARE “CONTEAZĂ”

2-6 FEBRUARIE – SJA

cropped cropped cropped heraldica societatea apusenii 200 3.png

@ Un Socialist moderat a câștigat alegerile prezidențiale din Portugalia:  Antonio José Seguro (66) a obținut 66% din voturi, iar candidatul anti-Establishment Andre Ventura a obținut 34% din voturile valabil exprimate. Portugalia este condusă de o Coaliție Republicană anti-migrație ilegală. Acest lucru va îngreuna situația lui Seguro, fiindcă puterile prezidențiale în Portugalia sunt limitate: în anumite circumstanțe, însă, președintele devine important fiindcă poate bloca legislație sau poate cere dizolvarea Parlamentului.

@ Tribunalul București a decis că procesul în care Călin Georgescu este acuzat de promovarea unor ideologii extremiste poate să înceapă. Călin Georgescu se află sub control judiciar din 2 iulie 2025  și este trimis în judecată după ce ar fi promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe. Inițial, cei doi judecători nu s-au pus de acord asupra unei decizii și s-a stabilit ca judecarea cauzei să se reia în Complet de trei judecători.

@ Guvernul Danez a anunțat că tratativele cu președintele SUA, Donald Trump- care dorește preluarea insulei Groenlanda (Greenland), au “progresat”, dar nu este “încă” identificată o soluție. Trump a exclus o intervenție militară, dar insistă pe o soluție comercială: el dorește preluarea insulei în virtutea unui interes dublu de Securitate pentru SUA, dar și pentru blocul militar nord-atlantic NATO.

@ La patru ani de la declanșarea ostilităților militare (22 fev. 2022), forțele Rusiei asediază ultimele zone de rezistență din orașul Pokrovsk, un centru important în comanda și defensiva Ucrainei. Presiunea militară a Moscovei  a sporit în intensitate fiindcă se dorește instaurarea controlului pe întreaga suprafață a bazinului Donețk. Nu a fost semnalată o acalmie în schimburile de focuri, deși în paralel se duc tratative între părți la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite): observatorii notează că nu au existat progrese, iar negocierile ar urma să fie continuate în Statele Unite.

@ Un număr uriaș de documente din “dosarul Jeffrey Epstein”- finanțator condamnat pentru trafic sexual și abuz de minori – a fost făcut public de Departamentul de Justiție al Statelor Unite, după adoptarea unei legi federale numită Epstein Files Transparency Act. Dosarele conțin corespondență și contacte cu personalități din SUA și de peste hotare, care au fost invitate sau au participat la petreceri somptuoase care, pe alocuri, ar fi fost “îmbunătățite” cu orgii sexuale: Bill Clinton, Alec Baldwin, Michael Jackson, Mick Jagger, Leonardo di Caprio, Cate Blanchett, Prințul Andrew (Ducele de York al Coroanei britanice), magicianul David Copperfield, Stephen Hawking, George Lucas, Naomi Campbell, Brice Willis, Noam Chomsky (un ideolog al “progresismului”) s.a. Numele președintelui în exercițiu Donald Trump apare menționat cel puțin o dată (un bilet care ar conține o glumă cu tentă sexuală schimbat de cei doi), dar Trump a negat permanent  legături aproiate cu Epstein. Miliardarul american a murit într-o închisoare din New York în 2019, într-un caz care oficial a fost soluționat ca fiind “sinucidere”. 

Lasă un răspuns