07/ 2026  VASILE POPA

Probabil, cea mai amară controversă în ceea ce privește jurnalismul de azi este lipsa acelui „Bună ziua” care trebuie lăsat societății. Pentru că dacă eu, ca reporter, merg să fac un reportaj, iar cineva îmi șterge jumătate din filmare, nu este doar lipsa de respect pentru mine, ci și pentru publicul meu. Sau al publicației mele. Ceea ce am nevoie în frumoasa familie mass-media unde am intrat este încurajarea: mai pe breaslă spus, vreau că niciodată să nu mi se taie „craca”. Vreau ca oamenii să mă vadă așa cum sunt, vreau ca tot ceea ce le ofer oamenilor din întâmplările rurale să fie expus. Sunt un țăran-reporter, mi-am dorit extraordinar de mult să lucrez și să reprezint o societate de jurnalism, indiferent de haina pe care o îmbrac, de ideile pe care le desfășor, de răutățile unora din jur sau de problemele mele, căci nu există om de la Dumnezeu să nu aibă probleme. Acum vreo 45 ani, scriam poezia „Slugă la Boier”, adică oftam, nu scriam: „Tu, om bogat, cu inimă de piatră, m-ai oropsit și subjugat o viață-‘ntreagă”. Pentru jurnaliștii adevărați, „subjugarea” din poezie ar fi „cenzura”, mai ales în contextul complex de azi, când este larg abuzată libertatea de exprimare. S-a uitat omenia și identitatea, iar oamenii vor iubire, dar nu știu să iubească, vor daruri, dar nu știu să dăruiască, vor respect, dar nu știu să respecte. Jurnalismul liber este util fiindcă descrie acest fenomen pentru a-l arăta urmașilor.