08/2026 – MAGDA MUNTEAN
Cazul profesoarei agresate, în localitatea Pătroaia-Vale, județul Dâmbovița, aduce din nou în discuție, rolul și statutul profesorului în societatea de astăzi.
Cu zeci de ani în urmă, profesorilor li se acorda respectul cuvenit pentru că ei erau cei ce formau și educau noile generații însă, pe măsură ce a trecut timpul, datorită campaniilor negative duse constant pe rețele sociale și în presă, astăzi, statutul lor este unul controversat și complicat. Deși se recunoaște că rolul lor este important, autoritatea și prestigiul acestei profesii au fost afectate în anumite situații de conflictele dintre cadrele didactice, elevi și părinți, de presiunile sociale și de problemele din sistemul educațional. Cazuri ca cel al profesoarei de 48 de ani agresată de părinții unui copil de opt ani, pentru că în timpul excursiei i-a atras atenția, arată cât de important este ca autoritatea profesorului să fie respectată și protejată.
Astăzi, din păcate, profesorul nu mai este perceput ca o autoritate morală și intelectuală. Intervențiile lui, de cele mai multe ori sunt considerate atât de elevi cât și de părinți abuzive însă fără acestea și fără reguli clare care să corecteze comportamentul celor care au convingerea că în școală au doar drepturi nu și obligații, nu mai putem vorbi de educație. Sigur că și profesorul poate greși, că și el trebuie să răspundă din punct de vedere legal atunci când își depășește atribuțiile însă nemulțumirea față de un cadru didactic nu poate justifica amenințarea sau violența. Conflictele trebuie rezolvate prin dialog și prin mecanismele instituționale prevăzute de lege. Iar mecanismele prevăzute de lege spun că deși din punct de vedere administrativ profesorul nu este funcționar public, el îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Prin urmare, dacă profesorul este lovit, amenințat sau împiedicat să își exercite atribuțiile în legătură cu activitatea sa profesională, fapta poate intra, în funcție de circumstanțe, în sfera infracțiunii de ultraj. Totuși nu există o lege precum cea care protejează personalul medical și auxiliar (Legea nr. 166/2026 art. 652) care să pedepsească agresiunile la adresa lor.
Am citit mărturiile mai multor persoane care lucrează în învățământ și se vede clar că sunt dezamăgite, timorate, că se simt lipsite de sprijin și abandonate de către statul român care acordă educației doar 3% din PIB și care nu reacționează ferm în cazuri ca cel din localitatea Pătroaia-Vale. Comentarii ca cele de mai jos pe rețelele sociale, arată clar că această categorie profesională se simte tot mai vulnerabilă și lipsită de protecție în exercitarea profesiei.
„E trist! Am ajuns in ultimul hal! Am lucrat 41 de ani la clasă. Mi-e draga meseria de dascăl, dar e de fugit cât mai departe…A dispărut bunul simt si respectul în întreaga societate!”
„Asta-i România, pe zi ce trece tot mai ,, educată!” Cinste dragilor noștri conducători, educați și ei, altfel nu reușeau să aducă la cel mai jos grad de denigrare cadrele didactice!”
„Acesta a fost „idealul” educațional spre care am fost îndreptați din anii 90. Cei care au observat ceva, au plecat. Restul- sorbeam și vom sorbi supa până la final.”
„În învățământ lucrurile au ajuns la un nivel inimaginabil! Să ajungi să tragi la răspundere profesorul pentru o nota sau pentru încercarea de a-ți educa copilul , să ajungi să-l bați ????Părinți agresivi, iresponsabili, lipsiți de minime cunoștințe generale vor să ” corecteze” după mintea lor, un profesor? Cred ca trebuie înăsprită legea, cred că profesorii trebuie să-și recapete statutul și cred că e momentul ca statul să intervină drastic în situațiile astea.”
Normal ar fi ca așa cum societatea îi cere profesorului să exercite autoritate și să răspundă pentru copii și statul să îi ofere acestuia cadrul necesar pentru a-și exercita această autoritate în siguranță. Statul este cel care trebuie să găsească mecanismele necesare prin care profesorii să poată impune anumite limite atât pentru elevi cât și pentru părinți. Spun și pentru părinți pentru că tocmai de la ei pleacă lipsa de respect și de încredere în cadrele didactice. Ei sunt cei care prin toleranța și permisivitatea excesivă acordate copiilor îi transformă în elevi care nu știu ce înseamnă disciplina, respectul și bunul simț, elevi care devin agresivi verbal și care nu permit desfășurarea orelor de curs în condiții normale. Din aceste motive, mulți profesori abandonează sistemul și se reorientează către alte meserii și mulți tineri nu mai aleg această profesie chiar dacă le place și au aptitudini pentru ea. Astfel, România se confruntă cu un deficit de cadre didactice în anumite discipline, regiuni și tipuri de școli, precum și cu dificultăți în ocuparea unor posturi cu personal calificat.
Ce e de făcut? În primul rând, noi ca societate să nu mai punem etichete unei întregi categorii profesionale în baza unor cazuri izolate de lipsă de competențe, sau luare de mită sau oricare alte motive. Toate acestea se pot sancționa conform legii dar nu reprezintă o caracteristică generală. Apoi să nu renunțăm la „cei șapte ani de acasă” – familia are un rol important iar școala nu poate înlocui educația primită în primii ani de viață. Respectul față de ceilalți, autocontrolul, politețea, capacitatea de a accepta o observație și înțelegerea limitelor comportamentale se formează, în primul rând, în familie. În acest sens, părinții și profesorii trebuie să fie parteneri nu adversari. Și nu în ultimul rând, statul trebuie să asigure măsuri concrete pentru prevenirea și sancționarea violenței împotriva cadrelor didactice, proceduri rapide prin care profesorii să poată solicita sprijin atunci când sunt amenințați și un sistem educațional în care regulile să fie clare și aplicate consecvent.