05/2026 – LILIANA POPA
L-am cunoscut pe Virgiliu Parghel în iulie 2005 într-o tabără de creație organizată la Blaj de pictorul Horea Cucerzan, cel care în urma a peste 20 de ediții a și fondat Muzeul de Artă Contemporană Blaj. Erau prezenți pictori, sculptori din Italia, Bulgaria, România. Ce m-a frapat era faptul că primul care pleca în zori era Virgiliu Parghel, atunci profesor la Universitatea Națională de Arte București.
Ion Lazăr, Andra Panduru, Cornelia Victoria Dedu, Elena Dăscălescu plecau și ei la…confluența Târnavelor și spre sară veneau cu o lumină pe față după o întreagă zi de pictat în natură, nu în atelier.
Virgiliu Parghel este unul dintre cei mai reprezentativi pictori români contemporani.
Cred că a abordat toate stilurile picturii de la academism, realism, figurativ, expresionism și abstract, așa cum orice maestru o face.
Azi creează în funcție de starea sa sufletească sau de inspirația momentului, stăpânind acel kairos al vechii Elade, dar fără a-l părăsi logosul, ethosul, patosul. Figurile alese și pictate sau desenate de Virgiliu Parghel în moduri detaliate și realiste sau expresioniste, recognoscibile sau nu, au expresivitatea studiată de artist, realitatea mergând doar până acolo unde retina artistului vrea.
„M-am făcut pictor pentru că m-am născut cu două stele în frunte. Prima a fost mama mea, care a desenat şi a pictat cu pasiune toată viaţa ei şi care, deşi nu dorea s-o urmez pe această cale, mi-a dat libertatea de a-mi alege singur drumul, nu înainte de a-mi sădi în suflet şi în minte, fără intenţie, ci prin forţa împrejurărilor, un anumit mod de a-mi reprezenta lumea prin formă şi culoare de care nu m-am mai putut dezobişnui niciodată. A doua stea, ca să nu schimb vorba şi să mă menţin pe făgaşul limbajului metaforic, a fost Corneliu Baba, la clasa căruia am intrat pentru că aşa decisese Dumnezeu. Spun asta luând în calcul faptul că dacă aş fi reuşit din prima sau din a doua încercare la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, ceea ce ar fi fost cât se poate de posibil şi de firesc ţinând cont de nivelul pregătirii mele, maestrul nu mi-ar mai fi putut fi profesor, el având de finalizat pregătirea seriei anterioare celei din care am făcut eu parte.”
Poveştie adevărate depănate de Virgiliu Parghel, îmi întăresc ideea că nimic nu s-a petrecut întâmplător pe drumul său, destinului artistic fiindu-i deschis.
Întâlnirea dintre cele două „stele” devenise crucială, o răspântie a vieții sale. În 1978, deci cu un an înainte ca fiul ei să absolve institutul, doamnei Parghel i-a picat în mână un album cu picturi ale lui Corneliu Baba. Mama pictorului a reprodus, cu acurateţe celebrul tablou „Odihnă la câmp” pe care l-a și dus mentorului său.
Corneliu Baba i-a scris autoarei şi a invitat-o să vină de la Suceava la Bucureşti. Întâlnirea dintre ei a avut loc la puţin timp după aceea în atelierul din strada Ermil Pangratti.
Când se aşază în faţa şevaletului, Virgiliu Parghel îi invocă pe maeştrii dintotdeauna ai picturii româneşti şi universale, rugându-i să-l „viziteze” în timpul travaliului său pentru a-i arăta calea spre ceea ce, înainte de a spera să devină o capodoperă, trebuie să fie o lucrare „absolut onorabilă” executată după toate regulile şi având capacitatea de a exprima un conţinut sensibil cât se poate de personal şi de variat. Ceea ce îi reuşeşte aproape de fiecare dată, întrucât el nu este nici pe departe un perfecţionist care cizelează şi recizelează la infinit aceeaşi imagine. Dimpotrivă, creaţia lui Virgil Parghel poate fi asemănată nenumărate nuclee de neastâmpăr cromatic şi de insolite soluţii compoziţionale gata mereu să „sară în aer” şi să scoată la iveală superbe jerbe de culoare ori forme definite cu un rafinament de orfevru prosper în ceea ce priveşte rezervele proprii de ingeniozitate. Altfel spus, artistul ne propune o pictură multiplu structurată, în care izbuteşte mai mereu să sintetizeze cu multă măestrie lecţia oferită de natură, cultura livresc-muzeală, dar şi experimentul continuu, fără de care imaginea plastică nu poate depăşi bariera simplei reflectări.
Practicând o artă spectaculoasă Virgiliu Parghel nu se abate nici o clipă de la importanța DESENULUI de la care evident pornește.
Meseriașul pictor are fervoarea de a reinventa stilul negrurilor, pentru că pictorul Parghel, pentru că adevărații artiștii nu copiază ce văd, ci te învață să vezi ce este dincolo de vălul vizibilului, permanentizând starea lucrurilor care contează pentru oameni..Este crezul artistului în raport cu arta și cu propriul destin.
Poate de aceea impactul vizual al compoziţiilor sale este atât de puternic, indiferent dacă este pictură, grafică, mozaicuri, colaje, și ele extrem de delicate şi de sugestive, Virgiliu Parghel întruchipează un personaj desprins parcă dintr-o poveste prin capacitatea dăruirii sale pentru creativitatea ce i-a marcat traseul și viața.
Liliana Popa
istoric de artă