09/2026 – MAGDA MUNTEAN

Nu scriu din perspectiva unei persoane care lucrează în administrativ, nici din cea a unui demnitar, nici a unui om de afaceri, scriu din perspectiva unui simplu cetățean, plătitor de taxe și impozite, crescut și educat în spirit creștin de oameni simpli care m-au învățat să respect valorile naționale, să păstrez cultura și tradițiile, să-mi iubesc neamul și țara cu tot ce reprezintă ea. Asta nu înseamnă nicio clipă că sunt împotrivă valorilor europene dar aici mă refer la valorile fundamentale care au stat la baza formării bătrânului continent: creștinismul, renașterea, umanismul, iluminismul etc. Nu sunt afiliată niciunui partid politic, nu sunt pro-Rusia dar da, consider că din punct de vedere politic și economic statul român și cetățenii săi ar trebui să decidă asupra problemelor de interes național.
Am vrut să clarific toate acestea pentru a se înțelege mai bine de ce afirm că președintele Nicușor Dan nu mă reprezintă și acțiunile sale mă revoltă mai mult cu fiecare zi care trece. Nu pot accepta ca în fruntea statului să fie un om care spune clar și răspicat că de fapt nu suntem altceva decât o colonie, că fiind „o țară care trăiește pe datorie de mult timp, băncile, investitorii, fondurile de pensii, ne-au transmis un mesaj foarte clar: NU vor ALEGERI ANTICIPATE.” Cu alte cuvinte, președintele ne spune că suntem șantajați. Și apoi vine cu altă declarație în care afirmă că acceptă orice numire de premier atâta timp cât acesta nu primește în componența guvernului candidați din partea AUR. Oare de ce? Tocmai afirmația „că trăim pe datorie de mult timp” dovedește că acest sistem, aceste rotative la guvernare nu au funcționat decât pentru buzunarele unora dar nu și pentru interesul național și binele nostru. Atunci de ce nu este acceptat un partid care a fost clasat pe locul 2 la alegerile parlamentare? Este vorba totuși de 1,7 milioane de cetățeni care sunt ignorați de domnul Nicușor Dan. A afirmat asta și înainte și acum după căderea guvernului Mureșan. Ce democrație este aceea în care tu ca președinte nu respecți votul a milioane de români? Articolul 80 aliniatul 1 din Constituție spune că „Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.” Reprezintă statul român în ansamblul său deci și pe cei 1.7 milioane de cetățeni care au votat altceva. Aici nu e vorba de a fi naționalist sau suveranist ci nerespectarea unor drepturi fundamentale. Că ne place sau nu Simion, AUR are în componența sa și oameni de valoare și repet a ieșit pe locul 2 la alegeri. Din punct de vedere constituțional și democratic are legitimitatea să intre la guvernare. Așa ar trebui să funcționeze democrația pentru că aceleași drepturi au și intelectualii și „prostimea” cum sunt numiți votanții AUR. Fără această „prostime” nu s-ar construi case, nu s-ar mătura străzi, nu s-ar produce nimic. Și ei sunt plătitori de taxe și impozite, au copii care merg la școală și își doresc ca aceștia să devină intelectuali care să trăiască într-o țară normală.
