PREGĂTIREA POPULAȚIEI PENTRU APĂRARE

01/2026 – SJA

fără titlu (150 x 150 px)

Legea 5/2026 privind modificarea și completarea Legii nr.446/2006, a fost publicată în Monitorul oficial la data de 9 ianuarie anul curent. Aceasta stabilește acum, în primul rând, că cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.

De asemenea, noua lege prevede că la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, pentru a-și clarifica situația militară și, după caz, pentru a-și ridica ordinul de chemare. Pentru aceasta se va trimite o înștiințare oficială la adresa de domiciliu din România. Forma și conținutul notificării nu au fost stabilite încă.

De asemenea, în noua lege se stipulează că la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari plecați temporar în afara țării au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale în care sunt încadrați, în termenul prevăzut în contract, conform dispozițiilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, republicată, cu completările ulterioare.

Imagine: arhiva SJA

O noutate este și introducerea unui nou articol care prevede că pe timp de pace, cetățenii români, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naționale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitate de soldat/gradat voluntar în termen. Aceștia, pe durata pregătirii militare vor primi o indemnizație 9achitată în tranșe lunare egale), reprezentând 3 câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata. În situația în care cetățenii care optează pentru programul de pregătire militară de bază prevăzut la alin. (1) nu îl finalizează, aceștia vor restitui indemnizația primită și cheltuielile efectuate de instituția militară cu pregătirea acestora până în acel moment.

Mulțumim pentru opinia dv.!