VRĂJITOAREA

11/2025 (01/2022) – ANCA MUȘAT

ziua cultural

Ziua aceea a fost una însorită, de toamnă târzie, chiar dacă, judecând după data din calendar, trebuia să fie prima zi de iarnă: fiica Bătrânului An a întârziat. A fost un minunat 1 decembrie, o Zi Națională scăldată într-o lumină rece și clară, care mi-a amintit de anii copilăriei, cu soarele de iarnă mereu descompus în miriade de particule strălucitoare. Mergând prin beția asta de lumină și căldură umedă spre protestele anti-restricții anunțate în Piața Victoriei, am trecut cu prietenii mei pe lângă un eveniment: era comemorarea unui om considerat sfânt de credincioșii ortodocși- părintele Ilie Lăcătușu, un fost deținut politic al cărui corp a fost descoperit în anul 1998 mumificat.

Ne-am oprit în fața unui spectacol pitoresc. Vreo douăzeci de persoane cu steaguri tricolore și bisericești, statui mute, ascultau pe cineva care vorbea despre personalitatea preotului, iar în spatele tuturor croncănea nedeslușit o femeie uscată și pământie la față: părea nemulțumită de ceva. Am avut norocul să auzim acolo scurtul discurs al unui nepot al preotului, ținut în fața asistenței reduse și astfel am aflat mai multe. Martirul Lăcătuș fusese arestat în 1952, trimis la Canal alături de alți „bandiți” care sprijiniseră „obscurantismul” și „agitatorii dușmănoși care unelteau” împotriva regimului comunist, iar din octombrie a ajuns la colonia Peninsula, unde a facut parte din celebra „brigadă a preoților”. Anul următor, prin septembrie, a fost mutat la Târgu Ocna, unde l-a întâlnit și pe Valeriu Gafencu, cel supranumit „sfântul închisorilor” de scriitorul creștin Nicolae Steinhardt.

4 2

Inscripție cu învățătură: „Învață să ai răbdare. Amin.”

Omul acesta a executat 2 ani de detenție, fără să fi avut nici măcar o zi de condamnare consemnată într-o sentință. În iulie 1959 a fost arestat din nou și condamnat în baza unei sentințe administrative pentru 5 ani, iar între cele două perioade de detenție, a fost trimis la muncă silnică în Delta Dunării, unde se afla și marele mărturisitor Iustin Pârvu. A fost eliberat în 1964 după ce trăise 12 ani cu Dumnezeu în subterană, în lagărele unui regim marxist, crud și neobosit în organizarea „purificărilor”. Blândul părinte Lăcătuș a trecut la cele veșnice în 1983, după o grea suferință, fiind înmormântat în cripta familiei din Cimitirul „Adormirea Maicii Domnului” din București. A fost deshumat in 1998, dar trupul său nu era stricat de trecerea vremii, fiind pus într-un sicriu de sticlă pentru a putea fi văzut de credincioși. Undeva, în spatele celor care ascultau vorbitorul am văzut acea femeie îmbrăcată în negru, veștedă, cu comportament anarhic, cu umeri ascuțiți și aflată într-o permanentă stare de agitație: mergea în cerc, se oprea, se balansa pe picioare, rotea privirile, se ridica pe vârfuri.

1 12

Imagine: SJA

Ne-am uitat mai bine: îi curgeau balele ca la bebeluși și mormăia ceva necontenit, ca o litanie păgână. S-a oprit scurt de vreo două ori ca să privească suspicioasă în jur, apoi și-a reluat perorația. Cineva dintre cei prezenți ne-a lămurit că personajul era foarte revoltat deoarece lumea venise să se reculeagă la locul „de odihnă” al unui decedat când, se știe (și aici omul a zâmbit absent) religia este opiul popoarelor. „Are probleme la tărtăcuță, săraca”, a opinat plastic binevoitorul, recomandându-ne să o ocolim de la distanță. Lumea strânsă acolo o ignorase și o lăsase mult timp să vorbească singură, cu speranța că într-un târziu va pleca: o voință de fier, însă, și „problemele” o ținuseră pironită în acel loc, în spatele tuturor, spumegându-și ura pe un ton potolit dar șuierat. Ne-am continuat drumul spre ieșirea din cimitir, dar ea ne-a ajuns din urmă și ne-a insultat de mai multe ori, cu balele curgând în urma sa.

Atunci am văzut-o mai bine și am fost șocată să constat cât de mult semăna la fizionomie cu activista „vechiului” marxism, Ana Pauker. O știam din cărțile de Istorie: aceleași riduri, același rânjet din ochi, aceeași cruzime în rictusul gurii. I-am spus despre asemănare și mi-a răspuns prompt că e mândră cu asta. A grăbit apoi pasul și a dispărut misterios, ca și cum n-ar fi existat, în spatele une cripte. Imediat, însă, de după criptă a izbucnit o cioară, croncănind puternic. Aproape că nu ne mai înțelegeam între noi, cu pasărea zburând deasupra noastră. Ne-am spus că nu fusese „activista”, ci „vrăjitoarea”: și am grăbit pasul.

Lasă un răspuns