07/2026 CRISTINA PASCA

Tu taci – iar eu îți sunt vorbirea –

Neobosit de… istovit

Când stai, iar eu îți sunt șederea,

Lumina ta… de adormit.

Colinzi, iar eu îți sunt plecarea,

Venirea ta de-atât fugit

Când strigi, iar eu îți sunt tăcerea,

Tristețea-n râsul hohotit…

Tu vrei, iar eu îți sunt dorință,

Trezirea-n somnu-ți amorțit,

Când ceri, iar eu îți sunt credință,

Visarea-n visul tău trezit…

Mănânci, iar eu îți sunt mâncarea,

Gustarea-n gura-ți fără limbă,

Când bei, iar eu îți sunt sorbirea,

Acasă-al tău, dar toți te plimbă…

Te țin… și toți ceilalți te schimbă,

Papucul vechi e înnoit,

Când iei, șterg urme, cu o boabă

Din mâna ta ce-a obosit.

Rămân comoar-ascunsă-n greu,

Necontenindu-mi bunătatea…

Când plângi, mă vei găsi mereu,

C-am fost și sunt… singurătatea.