DUPĂ CAZUL VIOLULUI DE LA BUCUREȘTI, NERAPORTAT DE AGERPRES ȘI CARE IMPLICA UN CETĂȚEAN STRĂIN, APARE IN IRLANDA UN CAZ CVASI-SIMILAR: PRESA FINANȚATĂ DE GUVERN NU A RELATAT CAZUL UNEI FEMEI VIOLATĂ LA GALWAY DE DOI CETĂȚENI VORBITORI DE LIMBA ARABĂ
08/2026 TRAIAN HORIA
În sept. 2025, am sesizat în premieră pentru presa din România, faptul că Agenția guvernamentală Agerpres nu a făcut public cazul unui cetățean străin (din Nigeria) care violase și tâlhărise o prostituată din București: curios, la Agerpres nu lipseau cazurile de viol în care autorii erau cetățeni români, iar acest „comportament” editorial ridica întrebări firești. Un an mai târziu, în aug. 2026, un scandal cvasi-similar izbucnea în Irlanda fiindcă presă finanțată de guvern (cu excepția Connacht Telegraph) era acuzată pe social-media că nu a relatat despre violul unei femei într-o parcare a Gării Ceannt (Galway), de către doi cetățeni vorbitori de arabă. În viață reală, Tribunalul Districtual Galway a decis respingerea eliberării pe cauțiune a suspecților. În realitatea paralelă a presei mainstream din Dublin, instituții finanțate de Guvern, precum televiziunea publică RTE, nu au semnalat violul, iar când au făcut-o, au făcut-o incomplet: RTE a omis, de exemplu, interpretul de limba arabă de la proces.
În România, Agerpres ne-a transmis un răspuns numai după ce am sesizat Parlamentul cu privire la această muțenie: din răspuns, am aflat că Agenția nu a scris de femeia violată la București fiindcă redactorul fusese plecat în concediu (sic!, n.n.), iar informația (difuzată pe grupul de WhatsApp al Poliției Capitalei) „nu a fost recepționată pe adresele oficiale de e-mail ale redacției”. La irlandezi, motivele sunt în continuare nedezvăluite, foarte probabil fiindcă guvernul din Dublin nu are nevoie de astfel de „dezvăluiri”: fiind, însă, vorba de Irlanda, avem suspiciunea că redactorul fusese să ia un „shot” de whisky la cel mai apropiat pub. Ideea că o categorie de oameni dintr-o țară (e.g. migranții ilegali) poate avea „drepturi la imagine” diferite comparativ cu localnicii, chiar și atunci când acei oameni sunt cercetați sau dovediți cu infracțiuni, a fost folosită intens de guvernele „corectitudinii politice” din Vestul Europei, iar administrațiile Germaniei (Angela Merkel) sau Suediei (Ștefan Lofven) sunt exemple ilustre.
După 2015- când Merkel a chemat public migrația „nedocumentata” din Africa, America de Sud sau Asia spre Europa, iar Germania a deschis frontierele în fața a sute de mii de oameni sosiți fără pașapoarte, fiind urmată de alte state ale „Noului Marx” (Spania, Portugalia, Italia, Franța, Suedia, țările nordice s.a.)- au existat perioade lungi în care s-a chestionat că forțele de poliție au avut interdicții inclusiv în a dezvălui naționalitatea (notă bene, cetățenia) unor infractori. Socoteală era simplă cât o lașitate politică: o statistică a infracțiunilor în care ar fi fost prezenți un număr mare de migranți ilegali, ar fi electrizat opinia publică împotriva toleranței guvernului respectiv. Pe de altă parte, cenzura și auto-cenzura din presa controlată de guverne, respectiv de pe website-urile de socializare (Twitter, Facebook, Youtube, Google etc) a desăvârșit un blocaj masiv-informațional care nu a avut nicio legătură cu valorile democratice sau cu spiritul Constituției: a fost o perioada tristă, în care o parte din mainstream media nu și-a respectat integral angajamentul de a-și informa corect și complet, publicul.