11/2025 – AURORA TASICA SIMU
În România anului 2025, libertatea de expresie este tot mai des pusă sub semnul întrebării. Sub pretexte precum „combaterea extremismului” sau „protejarea democrației”, se adoptă legi care, în realitate, limitează dreptul fundamental de a gândi liber, de a citi propria istorie în tihnă și de a exprima opinii diferite. Așa-numitele „legi ale lui Vexler” sunt exemplul cel mai grăitor al acestei derive: în loc să apere demnitatea umană, ele deschid calea abuzurilor, stigmatizării și autocenzurii. România europeană nu poate fi o Românie tăcută, ci una conștientă, trează, demnă, autentică, suverană – așa cum prevede chiar articolul 1 din Constituție.
Uniunea Europeană, din păcate, traversează și ea o perioadă de confuzie identitară. Ideologizarea tot mai vizibilă a instituțiilor europene riscă să transforme un proiect nobil de cooperare între națiuni într-un instrument de uniformizare culturală și de control politic. O Europă a viitorului trebuie să fie o Uniune a națiunilor libere, cu drepturi egale, nu o structură care pedepsește gândirea critică. Europa este frumoasă tocmai datorită diversității fiecărui stat care o compune. Această diversitate culturală, identitară, religioasă reprezintă adevărata ei bogăție. Nu ne dorim să fim, vorba bunicii, „toți o apă și-un pământ” – trași la indigo. Ideile „de geniu” care caută să uniformizeze omenirea pot, încet și sigur, să alunece spre dictatură – adică exact spre ceea ce nu ne dorim.
În acest context, rolul jurnalismului liber devine esențial, vital. Presa are datoria să spună adevărul chiar și atunci când deranjează – sau mai ales atunci când deranjează. Clasa politică are obligația să apere această libertate, nicidecum să o îngrădească. Colaborarea între jurnaliști și politicieni trebuie să fie una onestă, bazată pe interesul național, nu pe interese de grup. Din păcate, în România de astăzi, acest lucru devine tot mai rar, întrucât știm cu toții că marile trusturi de presă funcționează, în bună parte, pe baza contractelor finanțate din subvențiile partidelor politice – adică din banii statului, din banii fiecăruia dintre noi. Ironic, nu? Chiar noi suntem cei care, indirect, plătim pentru a ni se prezenta doar ceea ce anumite grupuri decid.
Românii se trezesc. Tot mai mulți, tot mai curioși și – sper eu – tot mai implicați. Cred cu tărie că România poate fi un exemplu de echilibru între demnitatea națională și valorile europene, dacă își apără suveranitatea, libertatea și autenticitatea. Numai o Românie liberă în gândire poate fi o Românie cu adevărat europeană.