04/2026 – MAGDA MUNTEAN
Avem bani pentru înarmare, pentru ajutor către alte țări, dar nu avem bani pentru a salva vieți. Da, motivele pentru care tratamentul unor boli rare sau a diferitelor forme de cancere la copii au un cost atât de ridicat, sunt multe și variate. Unele dintre ele sunt plauzibile, altele nu. Poate că una dintre cauzele cele mai importante este că în unele țări, industria farmaceutică privată investește mai mult în cercetare decât statul însuși dar cu siguranță costul producerii unui tratament este întotdeauna supraevaluat. Altfel cum s-ar explica creșterea semnificativă a veniturilor unor companii farmaceutice mai ales după pandemia COVID. Câștigurile cele mai mari, se pare că provin din vânzarea de vaccinuri, medicamente pentru diabet și obezitate, tratamentele oncologice, terapiile biologice și genetice.
Conform GlobalData: veniturile cumulate ale marilor companii biofarmaceutice au crescut cu aproximativ 166 miliarde $ într-un singur an (2020–2021); BioNTech a avut o creștere de peste 3800%; Moderna de peste 2000%. În perioada 2024- 2026, companii precum Eli Lilly și Novo Nordisk și-au crescut veniturile de la ~24,5 miliarde $ în 2020 la peste 65 miliarde $ în 2025 în mare parte prin vânzarea tratamentelor pentru obezitate. Sigur că la aceste profituri își permit să investească în cercetarea și inovarea unor tratamente noi ce se vor vinde la prețuri exorbitante și există voci care susțin că aceste companii pun profitul înaintea accesului pacienților și că deciziile lor sunt supuse influențelor politice. În replică, companiile spun că dezvoltarea unui medicament poate costa milioane, că multe dintre proiecte eșuează și că nu ar exista o inovație rapidă fără acest profit imens. Problema mare este că sistemele de sănătate publică nu se adaptează suficient de rapid la inovația medicală și de aici apare imposibilitatea accesului public universal. În plus, chiar și atunci când tratamentul este teoretic posibil, apar întârzieri foarte mari datorită documentației stufoase care trebuie pregătită și a multitudinilor de aprobări necesare. Astfel, multe persoane care află de tratamente noi (chiar și în fază experimentală) ce ar putea să le salveze viața recurg la apel pentru donații încercând să valorifice orice șansă, cât de mică. Sumele mari necesare nu sunt doar pentru costul tratamentului în sine ci și al cheltuielile indirecte: transfer de locuință temporar, transport, hrană etc.
Poate că un fond comun european pentru astfel de situații, ar da dreptul la viață tuturor persoanelor . Și cu siguranță dacă statul s-ar implica mai mult, dacă ar facilita procedura de acces la astfel de tratamente, oamenii disperați nu ar mai fi nevoiți să recurgă la donații. Până atunci însă, aceasta rămâne unica metodă prin care pot spera la o șansă în plus.
Cazurile, sunt multe, grave, de neînțeles pentru mulți dintre noi cei care ne trăim viețile neafectați de astfel de situații. Măcar pentru o clipă să ne oprim din toate și să încercăm să înțelegem încărcătura emoțională și suferința psihologică a unor astfel de persoane care își doresc să mai fie alături de familie, să mai sădească un pom, să mai scrie o carte, să mai trăiască o zi, sau o săptămână sau poate chiar câțiva ani. Durerea părinților care speră să-și vadă copiii crescând, nu cred că o putem conștientiza dar puteam ajuta. Prin fiecare contribuție a noastră, cât de mică putem reda speranța acolo unde deznădejdea a devenit suverană.
Imagine: ziarul Amprenta