ÎNTÂI MEDICII ȘI ACUM PROFESORII

12/2025 – MAGDA MUNTEAN

Un sistem dictatorial, nu apare peste noapte. El se construiește, pas cu pas aproape imperceptil pentru marea majoritate, printr-un proces lent în care libertățile sunt din ce în ce mai limitate, sub pretextul „ordinii”, „respectului” sau „protejării imaginii instituțiilor”. Dacă privim cu atenție la noile legi tot mai restrictive privind libertatea de exprimare a unor categorii profesionale, vom vedea că apar semnele premergătoare ale unei societăți bazate pe limitarea discursului public: declarațiile medicilor care trebuie să urmeze linia oficială, controlul discursurilor profesorilor „atenție ce postați, societatea se uită la noi!”, reacțiile negative față de proteste și critici, nevoia constantă a sistemului de imagine bună și nu de adevăr.

Medicii oricum lucrează într-un mediu în care afirmațiile în spațiul public trebuie să țină cont de responsabilitatea profesională, respectarea confidențialității, evitarea panicii publice sau respectarea unor ghiduri și protocoale profesionale. Asta însă, nu înseamnă că nu mai au dreptul să critice sistemul, lipsurile din spitale sau derapajele politice pe motiv că „discreditează” instituția. Să ne amintim că s-a creat deja un precedent în pandemie când libertatea de expresie a medicilor, a devenit subiect central – unii fiind încurajați să vorbească și alții reduși la tăcere pentru că nu urmau discursul oficial. Noul Cod de deontologie medicală, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, vorbește despre „faptele nedeontologice” ale medicilor, mai exact la „folosirea autorităţii profesionale a medicului pentru a acredita informaţii neverificate, pseudoştiinţifice ori contrare cunoştinţelor medicale actuale, nefundamentate pe dovezi ştiinţifice sau pe adevăr ştiinţific verificabil, cu potenţial de a afecta sănătatea publică”. Cu alte cuvinte nu-și poate exprima nici măcar o opinie profesională și mă îndoiesc că aceasta nu s-ar baza pe practica medicală, dacă nu se aliniază discursului oficial.

Pe de altă parte, Ministrul Educației, Daniel David, într-un discurs recent, le recomandă părinților, elevilor și cadrelor didactice, să-i raporteze pe acei profesori care răspândesc informații false. În răspuns, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ într-un comunicat oficial îl întreabă pe d-nul ministru „La ce informații false răspândite de profesori s-a gândit? Cui trebuie trimise aceste raportări? Prin ce metode colegii se vor urmări între ei?”

Imagine: SJA

De asemenea, d-nul ministru pune creșterea „analfabetismului funcțional” pe seama slabei pregătiri a cadrelor didactice, asta în condițiile în care el este un formator al acestor profesori pe care-i acuză. În realitate „analfabetismul funcțional” are la bază implementarea unui sistem educațional care nu mai stimulează gândirea critică ci doar o acumularea de informații.

Este curios că d-nul ministru face referire la opinii false când chiar instituția pe care o conduce dezinformează opinia publică. Și mă refer aici la discursul d-nului Daniel David, la UNESCO, care a fost rescris în versiunea oficială publicată pe site-ul Ministerului Educației. Discursul oficial, în limba engleză a fost scurt și relativ neutru în timp ce discursul publicat pe pagina oficială, cuprinde termeni noi, cu idei dezvoltate și rescrise uneori complet, referințe la psihologie cognitivă și formulări despre comportamente și analfabetism funcțional, care nu există în înregistrarea discursului ministrului Educației și Cercetării din România, Daniel David, susținut la Samarkand, în Uzbekistan.

În condițiile actuale, atât medicii cât și profesorii se văd constrânși pe de o parte de instituțiile care cer loialitate și pe de altă parte de societatea care cere transparență și adevăr, fapt ce generează o stare de tensiune care bineînțeles va avea influențe negative în cele două sisteme  a căror bună funcționare este vitală într-o societate.

Toate aceste limitări converg către o condiționare a libertății de exprimare în care drepturile sunt formale și în practică sunt condiționate de presiuni politice, de autocenzura bazată pe teamă, de legitimitate. Problema care se pune se referă la linia de demarcație între exprimarea onestă, critică, constructivă, și cea care poate fi considerată neadecvată, dăunătoare de către instituții.

Ca și în lumile distopice, primii care sunt reduși la tăcere, sunt oamenii competenți. Ei văd și spun adevăruri pe care oamenii de rând nu le sesizează pentru că motivele limitărilor sunt întotdeauna aparent nobile. Intervine apoi obișnuința, adaptarea la restricții (cum s-a întâmplat deja) și la final apare autocenzura care este victoria finală a unei dictaturi.

Să sperăm că nu spre asta ne îndreptăm.