11/2025 / CLAUDIA ROGOJAN
Pasiunea și făcutul, Tu-l dai mâinii mele șchioape
Șchioapătă umanitatea când Credința ni-i departe
Șchioapătă și pasul care, vrând să urce-ncet… coboară,
Ochi ce năzuiesc doar Cerul, vise-n infinit măsoară
În trufie stă prigoana și așteaptă doar un semn,
Scărpinându-se alene la piciorul său de lemn
Eh!… Mândria groapă-și sapă, în decorul imanenței,
Înghițind zilnic otrava din paharul Abundenței
Tot ce crezi c-ar fi Virtute, nu-i nici rece, nici nu frige
Este doar Păcatul tainic, șchiopătând pe catalige
Omu’-aievea se înșeală, lovind fals cu pumnii-n piept,
C’-are-un Dumnezeu ce-l ține: însă felu-i chior, nu-i drept
Tot șonticăind prin viață, cu apa fără ulcior,
Fără Domnul va sta-n sete și va sta într-un picior.