IUBIREA CA LECȚIE DE VIAȚĂ

01/2026 – MONICA ANDREEA VASILIU

Când vrei să iubești și speri ca totul să fie bine între tine și persoana iubită, faci eforturi mari să-i faci “pe plac” în tot și în toate. Dar tu nu te întrebi “de ce” oare trebuie să faci “eforturile” acestea, dacă iubirea este reciprocă. Lumea, în general, nu conștientizează plenar faptul că iubirea adevărată nu cunoaște limite și că aceste limite trebuie să le percepi ca fiind infinite prin faptul că nu contează dimensiunea timpului și a spațiului în iubire: de asemenea, ne scapă faptul că rolul unei iubiri neîmplinite sau neîmpărtășite este acela de lecție de viață curată și tihnită. Iubirea pe care ne-o poartă Bunul Dumnezeu este unica iubire pe care o putem avea drept etalon, dar fiind oameni ne este imposibil să iubim cum iubește  El. Este la fel de adevărat că iubirea reală  despre care vorbesc în acest eseu este un sentiment sublim, pe care nu toți oamenii sunt dispuși sau sunt capabili să-l trăiască la cote maxime, cum am încercat eu. Încercările mele în iubire au fost până în momentul în care m-am căsătorit, absolute crunte  pentru că am o karmă extrem de… războinică a luminii, ori acest fapt imprimă o suferință uriașă și un spirit “bătrân”, dar și o metamorfozare completă a sufletului, care aduce beneficii reale sprirituale. Acum, că zbuciumul se apropie de final, mă rog din tot sufletul să merg mai departe cu fruntea sus, așa cum am mers și până acum și să fiu o femeie împlinită din toate punctele de vedere: spiritual, sentimental și moral. Ca femeie, în mod sigur îmi doresc copii și sper să-i am în viitorul cât mai apropiat.

Dar revenind la ideea de iubire ca lecție de viață, pot spune că dacă reușești să-ți cobori mintea în inimă cum spune rugăciunea isihastă, adică Rugăciunea Inimii, vei reuși să iubești la cel mai înalt nivel, iar încercările vieții, inclusiv încercările celui rău, în loc să te doboare, te vor întări și mai mult: bineînțeles cu condiția ca tu să fii un credincios. Credința practicată înseamnă crezul aplicat, care presupune respectarea perceptelor morale induse prin cele 10 Porunci din Biblie și participarea la slujbele de Duminică la biserică. Ca să nu intru în amănunte legate de ortodoxie, vreau să spun că mie îmi este cea mai apropiată religie de suflet ca ritual pentru că am ajuns de-a lungul timpului să o cunosc mai bine prin practică, deși și buddhismul este o religie interesantă, pe care am studiat-o din curiozitate și din interes pentru a înțelege pilonii de bază pe care se sprijină. Am înțeles însă că buddhistă nu aș putea fi în viața aceasta, deoarece nu concep să merg pe calea fiorului mistic fără să mă axez în principal pe căutarea divinității din mine, din oameni și de pretutindeni. Lecțiile de viață sunt absolut necesare, dar cred că ni le alegem exact singuri înainte de a le trăi pe pământ ca oameni- fiindcă ni se dă liberul-arbitru. Scriu toate acestea deoarece ceea ce m-a convins rațional că există vieți anterioare, a fost talentul meu la muzică, contopit cu o conștientizare aproape ezoterică a faptului că pot fi Farul din Ocean, ca stare conștientă de Canal către Lumile Paralele. Ca o concluzie, cred că iubirea adevărată trebuie să fie trăia la cote maxime, indiferent de consecințe, iar cu ideea în sine de “iubire” trebuie cochetat ca și cu un sentiment.