02/2026 – RADU COSMIN
Atunci când lași în urmă țara în care te-ai născut, în care ai trăit o perioadă considerabilă din viața ta și ajungi într-un loc diferit, din punct de vedere social și cultural, integrarea nu este niciodată ușoară. Lași în urmă prieteni, străzi pe care le știi pe de rost, glasuri familiare și pornești într-o călătorie către un loc aproape necunoscut cu speranța că te vei adapta, că vei fi acceptat.
Pentru copii și mai ales pentru adolescenți, această tranziție este mult mai dificilă pentru că ei sunt mai sensibili la schimbări atât de radicale. Se simt cumva smulși din propria poveste și aruncați în una total necunoscută pentru că aproape totul este diferit: limba, obiceiurile, mentalitățile, sistemul de educație. etc. De aceea, în noua colectivitate adesea, se manifestă cu timiditate, sunt retrași, tăcuți și par reci. Dar în realitate în spatele acestor atitudini se ascunde nostalgia și teama. Teama de a nu fi judecați pentru accent, pentru greșelile gramaticale, pentru vocabularul mai sărac, pentru comportamentul diferit sau chiar culoarea pielii.
Un factor esențial în procesul de integrare este modul în care sunt primiți de ceilalți copii. Atitudinea acestora poate ușura sau îngreuna adaptarea. Un zâmbet, o invitație, un gest simplu îi pot oferi noului venit, sentimentul de apartenență. Sigur că la aceasta contribuie profesorii și bineînțeles educația de acasă. Astăzi, în fiecare liceu și aproape în fiecare clasă, există un copil venit din diaspora și cred că un rol important în integrarea lui, îl are și dirigentele prin felul în care îl prezintă sau cum gestionează situația. Discuțiile cu întregul colectiv, ar putea diminua efectele negative asupra celui care se simte ca un intrus.
În general, copiii de vârste mici sunt sinceri și direcți. Ei nu conștientizează importanța cuvintelor și nu înțeleg impactul pe care acestea îl pot avea asupra unei persoane aflate deja în stare de vulnerabilitate. Cu adolescenții însă, altfel stau lucrurile. Aceștia, înțeleg și știu că uneori manifestările lor pot provoca durere, frustrare și pot induce stări de anxietate sau depresie. Lipsa lor de empatie este rezultatul societății în care trăim. Sigur, nu trebuie să generalizăm însă, sunt convins că de cele mai multe ori, adaptare nu este ușoară.
Discriminarea și xenofobia există într-o mai mică sau mai mare măsură în toate mediile sociale. Manifestarea lor provoacă răni dureroase mai ales în sufletele fragile de copil. Aceștia învață, fără să vrea, să se îndoiască de propria valoare și descoperă de timpuriu efectele singurătății și ale izolării. Rolul unei societăți mature este să ofere respect, sprijin, înțelegere și siguranță pentru orice individ, indiferent de unde vine și indiferent de credințele, cultura, obiceiurile sau opiniile acesteia pentru că dincolo de granițe și diferențe de tot felul, fiecare persoană are nevoie de dragoste și acceptare.