03/2026 -MAGDA MUNTEAN

Pentru unii dintre semenii noștri, viața nu este un film cu final fericit ci o înșiruire de lovituri, o suferință continuă care de cele mai multe îi determină să vadă sinuciderea ca fiind unica opțiune. Și iată că există cazuri în care sinuciderea este aprobată și asistată de către stat. Un stat care hotărăște că părinții nu sunt capabili să-și crească copilul, care-și asumă responsabilitatea de a-l îngriji și de a-l proteja dar eșuează lamentabil și care la final nu găsește altă soluție pentru acest copil decât moartea. Dar adevăratul eșec este al celor care i-au dat viață. Ei sunt cei care nu au fost capabili să-i ofere acelui copil stabilitatea și dragostea unei familii.
Acesta este cazul Noeliei, o tânără spaniolă de 25 de ani care ajungând la limita suportabilității, a cerut eutanasia.
Noelia, s-a născut într-o familie în care scandalurile au început să se amplifice pe fondul unor dificultăți personale și financiare. Singurele amintiri fericite pentru ea, au fost momentele petrecute în casa unei mătuși sau în cea a bunicilor. De altfel în camera în care și-a luat adio de la această lumea, avea patru fotografii care evocau acea perioadă: una în care desena un tablou pentru mama ei, una a cățelușei sale Wendy, una în prima zi de școală, și una de când avea doi sau trei ani. După divorțul părinților, custodia comună i-a adus instabilitate emoțională și i-a transformat existența într-o succesiune obositoare de așteptări și clipe apăsătoare de disperare. Adesea, după cum povestea chiar ea, trebuia să reziste noaptea prin baruri până la 3-4 dimineața alături de tatăl alcoolic.

La 13 ani a fost diagnosticată cu „Tulburare obsesiv compulsivă și Tulburare Limită de Personalitate (TLP sau Borderline). Din acel moment, a trecut în custodia statului care a pretins că îi va asigura sprijin și protecție dar în loc a primit abandon, lipsă de afectivitate (cine are atâta dragoste de oferit pentru toți copiii unui centru de plasament!???) și agresivitate. Una după alta, „loviturile” s-au ținut lanț: întâi abuzul sexual al prietenului, apoi intenția de abuz într-o discotecă și la final violul în grup la care a fost supusă în octombrie 2022. Pe fondul tulburărilor psihice și a celor întâmplate, trei zile mai târziu a încercat să se sinucidă aruncându-se de la etajul cinci a unei clădiri. În urma accidentului a suferit o leziune medulară ce a condus la paraplegie ireversibilă. Ceea ce până atunci a fost o existență plină de umbre în care a declarat că a fost mereu singură și neînțeleasă s-a transformat în obscuritate. Noelia s-a simțit încarcerată nu doar psihic ci și fizic. Imobilitatea, durerile frecvente și intense precum și lipsa totală de motivație – „nu am nici obiective, nici proiecte” spunea- au determinat-o ca în 2024 să ceară eutanasia care i-a fost aprobată în luna august, moment în care a început și lupta legală, în tribunale cu tatăl său. Acesta, asistat de Avocații Creștini ai ACIprensa, a reușit să tergiverseze verdictul timp de doi ani trecând prin mai multe tribunale spaniole pentru ca la final să ajungă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, care între sacralitatea vieții și autonomia personală, au ales-o pe ultima. Au ales între anularea verdictului pe motiv de incapacitate decizională determinată de tulburările psihice și psihiatrice, și acea frază „nu pot suporta mai mult ceea ce mă chinuie în capul meu”, reiterată de tânără în diferite ocazii. Joia 26 martie, la ora 18.00, Noelia și-a luat rămas bun de la viață. În ultimul său interviu, după anunțul Curții Europenea a afirmat „Am reușit. Sper ca în sfârșit să mă pot odihni. Nu pot suporta mai mult.”

Imagine: OK diario

Avocații Creștini, declară că acest caz evidențiază eșecul legii privind eutanasia. Ei acuză autoritățile sanitare ale guvernului catalan afirmând că „înainte de a oferi moartea trebuie să garanteze că au oferit toate alternativele de viață” și că „în cazul bolilor mentale trebuie să investească în tratamentele psihiatrice cele mai avansate și în recuperarea pacientului nu în resurse și eforturi pentru a executa eutanasia.” În plus, nu trebuie să uităm că astăzi, există dispozitive medicale care ajută la mobilizarea unui pacient paraplegic. De altfel există filmări care o arată pe această tânără mergând, cu ajutorul unor astfel de dispozitive.

Într-un interviu acordat unui canal de YouTube al unei publicații franceze (Tocsin et BERCOF sur le vif), Paula Castellanos, unul dintre avocații tatălui face niște acuzații foarte grave care ridică mari semne de întrebare asupra acestui caz. Ea susține că Noelia ar fi semnat un document prin care afirma că este totuși indecisă cu privire la eutanasie și cerea șase luni în plus ca timp de gândire, document făcut public care totuși a fost considerat nul de către tribunale care au motivat că acesta nu demonstrează nimic. Totuși, atunci când a cerut eutanasia tot printr-un document asemănător și-a exprimat dorința. În plus, avocata Castellanos susține că au existat conflicte de interes: parte dintre persoanele care au evaluat cazul sunt membre ale unor asociații pro-eutanasie si în același timp fac parte din comisiile ce aprobă transplantul de organe. Bineînțeles că aceste persoane, sunt plătite pentru activitatea lor. De altfel, Castellanos afirmă că prima persoană care a aprobat eutanasia Noeliei este membră a unei astfel de comisii. Aceste declarații sunt teribile. Ele demonstrează că la final viața ei a fost evaluată în prețul unor organe. Noelia era o persoană tânără care nu suferea de boli grave cu afectare organică și privind din acest punct de vedere putem spune că moartea îi era așteptată.
Sigur că intervin aici mulți factori: juridici, morali, medicali, familiali, sociali, religioși iar discuțiile apărute înainte și după, nu țin doar de cazul Noeliei ci este o dezbatere care nu se va termina niciodată, despre limitele libertății individuale și rolul societății în deciziile privind viața și moartea.
Probabil, pentru cei care nu mai au absolut nicio speranță de viață, cei asistați de aparate, aceasta este cea mai bună decizie însă în acest caz poate că se mai putea face ceva și dincolo de acest deznodământ ceea ce trebuie să condamnăm cu fermitate este parcursul – cum și de ce s-a ajuns aici – pentru că a fost o sumă de neglijențe, de eșecuri pe care și noi, ca societate trebuie să ni le asumăm. Ba mai mult, dacă luăm în considerare afirmațiile avocatei Paula Castellanos, atunci nu mai vorbim de eșec ci de o implicare directă a instituțiilor medicale și juridice în moartea unei tinere care, cu ajutorul tratamentelor adecvate, ar fi putut să mai trăiască ani mulți.