04/2026 – MAGDA MUNTEAN

Înaintea de a începe calvarul, Iisus le vorbește ucenicilor în pilde și chiar dacă aceștia nu le deslușesc pe moment, după toate cele ce se vor întâmpla, ei vor duce în lume cuvintele Mântuitorului încercând să-i facă pe oameni să creadă în El și să înțeleagă sensul „legii celei noi”.

După învierea lui Lazăr, una dintre cele mai mari minuni săvârșite de Iisus, El le arată ucenicilor și reversul medaliei, puterea Lui de a pedepsi, prin blestemul asupra smochinului – cel mai umed dintre toți pomii. Nu pedepsește pe cei păcătoși, deși erau mulți și la vremea aceea așa cum mulți sunt și la vremea aceasta ci o plantă care în acest caz este personificarea omului rău, rece, a celui care răspunde chemării lui Dumnezeu prin amânări constante, deși ar trebui ca în orice moment să spună „iată-mă Doamne, aici sunt”. Smochinul simbolizează și pe cei fățarnici, pe cei care se dau drept credincioși (frunzele) dar nu demonstrează asta și prin fapte (lipsa rodului). Credința statornică și rugăciunea constantă sunt condiția esențială pentru ca „minunile” să se întâmple în viața noastră.

Apoi le vorbește arhiereilor și bătrânilor poporului, celor care se presupune că aveau rol de îndrumători dar care nu au crezut în proorocirile lui Ioan și nici în minunile săvârșite de Iisus ce arătau că El este Fiul lui Dumnezeu. Lipsiți de credință ei nu erau altceva decât niște slujitori doritori de putere și bogății care au transformat casa domnului într-o tarabă așa cum se întâmplă uneori și astăzi. Hristos, prin cele două pilde, a omului cu cei doi fii și a stăpânului viei, le transmite că fără pocăință, împlinirea poruncilor și fapte bune nu vor putea intra în împărăția lui Dumnezeu – ”Nu auzitorii legii sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci făcătorii legii se vor îndreptăți” (Romani 2:13)

Pilda celor zece fecioare de marți, vine să completeze cele de mai sus referindu-se la alegerile pe care le face în fiecare zi, fiecare suflet în profunzimea sa: să mențină flacăra credinței  prin gânduri bune dar mai ales prin fapte sau să aștepte ultima clipă pentru a se pocăi, să se preocupe de curățenia spirituală sau să tânjească după cele trecătoare, să-și înmulțească virtuțile sau  defectele, să ierte sau să se răzbune, să rămână în credință sau cu atracțiile lumești… Să priveghem, să menținem flacăra credinței aprinse prin iubire, iertare, smerenie dar mai ales prin milostenie, acesta este mesajul.

Ziua de miercuri, Mântuitorul o petrece în Betania, în casa lui Simon leprosul, alături de ucenicii săi, de Lazar cel înviat din morți și surorile acestuia Marta si Maria. Acolo se petrece transformarea celor două suflete: a femeii păcătoase care prin dragostea, pocăință și smerenie dobândește iertarea și viața veșnică și a lui Iuda, a ucenicul credincios care pentru treizeci de arginți își trădează Învățătorul. Ambele transformări au ca principal motiv sau ca temă centrală, banii. Femeia cea păcătoasă îi irosește prin folosirea mirului aflat într-un vas de alabastru (se consideră că era un parfum foarte scump) pe care-l toarnă pe capul lui Iisus și Iuda mânat de ambiție, cu siguranță și de invidie, cere un preț pentru cel alături de care trăise ani de zile. Ambele gesturi sunt conștiente: femeia păcătoasă consideră că nimic nu este mai de preț ca salvarea sufletului iar Iuda alege conștient interesul material în detrimentul adevărului și al iubirii devenind astfel un simbol al îndepărtării omului pentru care primează materialul, de Dumnezeu. Este iarăși despre alegeri, despre contraste interioare: trădare și iubire, păcat și iertare, vanitate și smerenie.

Imagine: arhiva SJA

 Joi Iisus își petrece ziua alături de mama Sa, în Betania care presimțind ce avea să se întâmple l-a rugat cu lacrimi și îngenunchind să nu se ducă în Ierusalim însă El a ridicat-o, a mângâiat-o, spunând-i ca a sosit vremea si trebuie să meargă; sa nu se întristeze, căci va fi bine. Spre seară, s-a despărțit de discipolii săi prin ultima cină luată împreună – Cina cea de taină. În cadrul acesteia El le-a spălat picioarele ucenicilor, inclusiv lui Iuda, arătând că cea mai importantă este slujirea cu smerenie și tot atunci a instituit Taina Sfintei Împărtășanii, oferind pâinea și vinul ca simbol al trupului și sângelui Său, o expresie a iubirii supreme.

Spălarea picioarelor este gestul de adâncă smerenie a celui credincios,  este o dovadă de iubire și nu de umilință.

Apoi știind ce îl așteaptă, a mers în gradina Ghetsimani și acolo s-a rugat cu lacrimi, supunând voința Sa omenească, celei dumnezeiești. Acolo se dă cea mai mare luptă a sufletului. Iisus își exprimă emoțiile sale omenești cerându-i Tatălui ceresc să îndepărteze „paharul acesta” poate pentru că i se pare nedrept să moară pentru cei cărora le-a făcut atâta bine și care-l vor „răsplăti” cu atâta rău, dar știe că El este Cel rânduit mai dinainte ca să se jertfească pentru păcatele lumii și în final biruindu-și trăirile omenești, se întoarce la cei trei ucenici, Petru, Iacov și Ioan, pregătit pentru patimi. Acolo, veghindu-i pe cei trei apostoli cuprinși de somn, Îl găsesc soldații aduși de Iuda.

Nu putem noi înțelege dimensiunea patimilor lui Iisus, pentru că poate niciunul dintre noi nu a îndurat atâtea în atât de puțin timp. Toate chinurile la care a fost supus, scot în evidenta urâciunea sufletului omenesc: trădarea, nerecunoștința, invidia, ura, neîncrederea. Toți se leapădă de El, nimeni nu vine să-l ajute și poate că cea mai dureroasă dintre toate este atitudinea celor mai apropiați, a apostolilor.  Chiar daca înainte de a-si începe calvarul Mântuitorul le vorbește acestora despre iubire ( „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul”) iar aceștia făgăduiesc ca-l vor urma până la moarte, dintre toti, unul îl vinde, unul se leapădă de trei ori, noua se ascund si doar unul îi este alături până la sfârșit, cel căruia i-o încredințează pe Fecioara Maria spunându-i: „Iată, mama ta!”

Loviturile de trestii, pietrele aruncate, înțepăturile coroanei de spini și greutatea crucii, sunt păcatele noastre cu care continuăm să-L chinuim. Chiar dacă acum „șade de-a dreapta Tatălui” El continuă să sufere pentru alegerile noastre zilnice dintre tâlhar și Fiul lui Dumnezeu.

Și suferința noastră am curma-o dacă am alege să iertăm, să iubim, să prețuim viața și toate darurile lui Dumnezeu, să menținem aprinsă flacăra credinței.