04/2026 – SJA

@Un bărbat înarmat cu arme de foc și un cuțit, a încercat să pătrundă până la salonul unde președintele Statelor Unite, Donald Trump, era amfitrion al Zilei Corespondenților la Casa Alba, dar a fost imobilizat de agenții Secret Service după un schimb de focuri: unul dintre agenți a fost lovit de tirul lui Cole Tomas Allen (31) dar a fost protejat de vesta anti-glonț. Președintele Trump, ceilalți oficiali și invitați au fost evacuați în siguranță, iar forțele de ordine au cercetat amănunțit clădirea Washington Hilton și împrejurimile. Trump a declarat despre Allen că este un “anti-creștin” și că este un om “profund bolnav”. Presa americană relateza că la un interviu preliminar, teroristul a recunoscut că a călătorit din California cu intenția de a-l împușca pe Donald Trump și unii membri ai administrației sale.
@ După retragerea de la guvernare a PSD, social-democrații și partidul AUR vor face primul “test de parteneriat” prin inițierea în comun a unei moțiuni de cenzură. Potrivit Agerpres, liderul AUR, George Simion, a anunțat că moțiunea de cenzură inițiată împreună cu PSD va fi depusă în momentul în care toți cei 233 de parlamentari își vor pune semnătura pe document. El a estimat că votul asupra moțiunii ar putea avea loc pe 5 mai a.c, precizând că parlamentarii PSD, AUR și PACE-Întâi România susțin demersul. Coaliția PSD-AUR își dorește demiterea guvernului Ilie Bolojan și declanșarea de alegeri anticipate. Întrebat dacă AUR își asumă formarea unui guvern alături de PSD, Simion a răspuns afirmativ. Potrivit legislației în vigoare, pentru inițierea unei moțiuni de cenzură este necesară susținerea a cel puțin 116 senatori și deputați, iar pentru adoptarea acesteia este nevoie de 233 de parlamentari. Premierul Ilie Bolojan este țintă a criticilor inclusiv dinspre propriul partid, pentru apropierea excesivă de partidul USR, lipsa de comunicare cu membri ai PNL, împrumuturile angajate și disponibilizările masive.


@ O dronă de tip Geran 2, fabricată în Rusia, care a zburat la altitudine pe o distanță de 15 km în spațiul aerian național, s-a prăbușit pe teritoriul municipiului Galați, în zona Bariera Traian. Incidentul s-a consumat simultan cu declanșarea de către Federația Rusă a unui atac combinat masiv de rachete și drone împotriva unor ținte din Ucraina, inclusiv din Odesa, localitatea aflată la mică distanță de România. Drona a avut încărcătură explozivă, iar după deflagrație, resturile sale au fost colectate de geniști de pe o suprafața largă. Nu au fost consemnate victime, iar o anexă de gospodărie și un stâlp electric au fost deteriorate. Mai multe sute de localnici au fost evacuați, iar compania Distrigaz a oprit alimentarea cu gaz din zonă. La București, premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan au protestat public împotriva atacului, iar MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București, pentru explicații. Nu este prima oară când un dispozitiv fără pilot, încărcat cu explozibili, cade în România după declanșarea invaziei ruse în Ucraina (24 feb. 2023): în cazul celui mai vechi incident înregistrat (aprilie 2022), un aparat fără pilot din seria Tupolev a traversat România și a explodat într-un parc din capitala croată Zagreb, distrugând 28 de mașini, iar drone prăbușite au fost raportate masiv din 2023, în special în județul Tulcea.
@ O mașină-capcană care fusese furată, a explodat în apropierea unei secții de poliție din Dunmurry (Irlanda de Nord), alimentând îngrijorarea că un conflict local care opune de decenii Loialiști (pro-Londra) și Republicani (pro-Irlanda) ar putea să fie revigorat de grupuri extremiste. Nu au fost înregistrate victime, iar poliția a anunțat preliminar că atentatul a fost dus la îndeplinire, cel mai probabil, de grupul dizident Nouă IRA (New IRA, n.n, lb. engl. ), care este cel mai activ în atacarea unor obiective militare sau de securitate britanice, dintre offshoot-urile rămase după dizolvarea IRA (Armata Republicană Irlandeză, n.n.). Cu o lună în urmă, la Lurgan, doi bărbați mascați și înarmați au obligat un șofer să primească un pachet exploziv în portbagaj și să șofeze până la secția de poliție locală. Odată ajuns, șoferul a fugit din mașină și a anunțat forțele de ordine, care au detonat controlat încărcătură. Premierul britanic Keir Starmer a condamnat vehement atacul din Dunmurry, iar prim-ministrul nord-irlandez Michelle O’Neill a spus despre atacatori că “nu au sprijin public și nu au nimic de oferit societății”.
@ SUA au impus sancțiuni comerciale unei rafinării din China (Hengli) și unui număr de 40 de transportatori, pentru rolul avut în comercializarea și prelucrarea petrolului brut adus din Iran. Pentru administrația Donald Trump, aceasta este o “completare” a strategiei după ce anterior, navele militare americane au blocat “pe perioadă nelimitată” porturile Iranului și strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a reduce exporturile de țiței ale Teheranului. Site-ul msn.com comentează că acest lucru extinde conflictul din Iran dincolo de câmpul de luptă, fiindcă nu mai controlează transporturi de rachete, ci artere comerciale care permit Iranului ofertarea de produse din Energie care îi finanțează rezistență armată: de altfel, Trump a declarat instituirea unui acord de încetare a focului, într-un context în care tratativele din Pakistan au avut rezultate vagi și neconvingătoare pentru procesul de pace. În paralel, din 24 aprilie, navele americane și iraniene au început oprirea și arestarea unor tancuri petroliere care navighează în strâmtoare și care apar “suspecte” sau au pavilion dintr-o țară ostilă.
@ Un raport “scurs” de la Pentagon și preluat de presa occidentală, sugereză că SUA iau în considerare suspendarea din NATO a Spaniei sau limitarea asccesului statului iberic la programe comune din alianță precum “Stars and Stripes+2”. Încercarea de suspendare a unui stat-membru NATO din Alianță este o noutate, iar premierul spaniol Pedro Sanchez s-a grăbit să riposteze, citat de Al Jazeera, că “Spania este un partener loial care își îndeplinește toate obligațiile față de NATO și operează în conformitate cu dreptul internațional”. Intenția nord-americană ar fi fost, însă, motivată de refuzul (inițial al) Spaniei de a permite forțelor americane să utilizeze bazele sau spațiul aerian spaniol pentru operațiuni militare împotriva Iranului. Bing.com relatează că Tratatul fondator al NATO nu prevede niciun mecanism de suspendare sau expulzare a unui stat membru, ci doar retragere voluntară. Cu toate acestea, Spania are probleme cu plata măririi contribuției la NATO dar și cu faptul că a încurajat prin guvernul socialist Sanchez, aprobarea rezidenței pentru cel puțin 1 milion de migranți ilegali, sfidând un plan comun de actualitate al UE, de limitare și aducere sub controlul legii a fenomenului: UE lucrează concomitent pentru intensificarea deportărilor. Donald Trump a menționat repetat că migrația ilegală poate să afecteze securitatea statelor member NATO, în timp ce Sanchez a legat fenomenul de o creștere economică a Spaniei, sugerând astfel că țara să ar fi un “paradis” al angajărilor fără un contract de muncă legal.