11/2026 – TRAIAN HORIA
@În Polonia, judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska, aleasă în martie de majoritatea parlamentară a premierului „progresist” Donald Tusk a anunțat suspendarea din funcție a președintelui Tribunalului Constituțional, Bogdan Święczkowski și a vicepreședintelui Bartłomiej Sochański. Decizia a fost luată în absența din Varșovia a lui Święczkowski, adică „noaptea ca hoții”, cum au acuzat protestatarii sosiți la față locului. În aceeași zi, procurorul general Waldemar Żurek a trimis Tribunalului cereri de ridicare a imunității pentru Święczkowski și Sochański, iar poliția a fost solicitată să vină la Tribunal de o judecătoare „activistă”. Altfel spus, într-un mod absolut netransparent, Tusk „pro-europeanul” a organizat un complot care ar trebui să îi ofere control asupra unei instituții care menține în continuare supremația Legislației poloneze asupra celei promovate de Bruxelles. Susținători ai partidului Conservator PiS au manifestat toată noaptea la fața locului, iar președintele Karol Nawrocki– aflat într-o vizită oficială, a revenit de urgență în țară. După o evaluare a situației, Nawrocki a anunțat că în acea noapte ordinea constituțională a fost încălcată și că a avut loc o „preluare prin forță a unui organ constituțional al statului”. El nu recunoaște judecătorii instalați „peste noapte” și a cerut restabilirea ordinii juridice, respectiv retragerea forțelor de ordine trimise de guvern. Era clar că Tusk vrea să pună Polonia pe tava Comisiei Europene: de la guvernarea PiS, Polonia este una dintre puținele țări care au respins permanent migrația ilegală sau schimbarea sistemului de vot, sfidând presiunile Ursulei von der Leyen. Liderul delegației PiS, Dominic Kaczyński, a numit evenimentele o lovitură împotriva Tribunalului și a declarat că Polonia a devenit un stat polițienesc, iar Święczkowski i-a numit „uzurpatori” pe judecătorii care au preluat conducerea. Se cere oprirea guvernului și reinstaurarea Statului de drept. De altfel, deloc bizar, Comisia Europeană (CE), prin vocea unui purtător de cuvânt, și-a anunțat susținerea pentru guvernul Donald Tusk. Premierul polonez Tusk a catalogat ulterior evenimentele drept „incidente scandaloase” (sic!, n.n.) şi şi-a exprimat speranţa că asemenea scene să nu se mai repete niciodată în Polonia (sic!, n.n.).
@Imediat după declanșarea crizei din Polonia, premierul sloven Janez Janša, s-a declarat siderat de imaginea actuală a Uniunii Europene. El a spus că nu ar fi crezut vreodată că UE poate să tolereze evenimente precum anularea alegerilor din România. Ulterior, a completat mesajul cu alte evenimente pe care „elitele” de la Bruxelles le-au sprijinit direct sau indirect, și care prezintă actuala Comisie Europeană mai degrabă ca instituție a reprimării unor societăți democratice: desființarea programului de știri al televiziunii publice naționale (Ungaria), trimiterea poliției la Curtea Constituțională (Polonia), arestarea, cu trei săptămâni înainte de alegeri, a președintelui partidului aflat pe primul loc în sondaje (Slovenia), ocuparea sediului televiziunii publice naționale cu ajutorul poliției și înlocuirea conducerii acesteia (Polonia), încetarea mandatelor conducerii televiziunii publice naționale și declanșarea unei epurări în rândul angajaților (Slovenia), trimiterea la închisoare a unor membri ai fostului guvern, fără a li se oferi posibilitatea de a se apăra (Ungaria), acordarea, prin procedură accelerată, a cetățeniei pentru aproape un milion de migranți ilegali (Spania) s.a. Reamintim că premierul Donald Tusk, într-o singură noapte și beneficiind de sprijinul unor judecători „activiști”, a procedat la înlocuirea conducerii Tribunalului Constituțional cu o conducere „agreată”, care previzibil, va lucra pentru instituirea supremației legislației impusă de Bruxelles în dauna legislației Poloniei. Președintele Karol, Opoziția politică și opinia publică nu au recunoscut „schimbarea” și cer revenirea la statul constituțional.
@Agerpres anunță că Guvernul italian reduce numărul cadrelor didactice și al personalului auxiliar din școli, în condițiile în care scăderea drastică a natalității duce la o diminuare a numărului de copii în sălile de clasă. Decizia executivului a declanșat proteste din partea sindicatelor, a directorilor de școli și a partidelor de opoziție dar ridică și semne serioase de întrebare asupra credibilității unor teorii care au susținut ani de zile migrația necontrolată spre Europa. După 2015, pe mandatele premierilor Matteo Renzi, Paolo Gentiloni, Giuseppe Conti și Mario Draghi, milioane de migranți au intrat ilegal în Italia dinspre Africa, Asia și America de Sud: ca și în România, „elitele” neomarxiste de la Guvern și din mediul non-guvernamental au susținut permanent că Italia traversează o „criză demografică” și că este nevoie de migrație ilegală pentru „rezolvarea” sa. În 2026 însă, se constată că de fapt a fost o dezinformare și că „problema” demografică a fost folosită de guverne „progresiste” doar pentru justificarea migrației în fața italienilor care își vedeau țara, cultura și identitatea ruinate de un fenomen incontrolabil. Anunțul Italiei sugerează că nu există o legătură de cauzalitate între demografie și migrație decât dacă s-ar transfera în statele respective populații întregi. Ori acest lucru este frecvent și explicit interzis în Constituțiile europene. Singura soluție este ca guvernele Europei să abandoneze clișeele de genul „migrația ilegală încurajează natalitatea”, să stopeze complet migrația ilegală și să o pună sub controlul legii.
@În Franța, potrivit Agerpres care citează agenția „progresistă” EFE, „ elevii și studenții cheamă la o ‘zi neagră’ marți și o mobilizare masivă odată cu greva generală”. La începutul lunii nov. 2026, este incert care sunt scopurile finale ale Insurecției anarhiste din Franța, fiind greu de alăturat grupurile care își revendică zilelel acestea „revoluția”. Mișcările de stradă din Franța au început la Paris, la finele lui sept. 2026, cu revolte auto-declarate inițial ca fiind ale elevilor și studenților. Ulterior, după ce ele au fost „întărite” cu migranți ilegali, grupuri pro-Palestina și tineri localnici din stradă, revoluția s-a „diversificat”: au fost semnalate succesiv revolte pentru desființarea „extremei drepte” (sic!, n.n.), pentru creșterea nivelului de trai, pentru demiterea guvernului, anti- Marine le Pen (lider al opoziției de dreapta), pro-comunism, anti-Israel etc. Toate au avut în comun vandalizarea stradală, incendierea clădirilor sau mașinilor, jefuirea unor afaceri individuale sau atacarea poliției. În 02 nov., agenția Agerpres anunță că „elevii și studenții” din Franța cheamă la o „mobilizare generală„, fapt ce sugerează că între timp, tineretul studios s-a odihnit civilizat, în timp ce activiștii de extremă stânga cu cagule pe față au „luptat” pe străzile din Paris și Marsilia. „Revoluția” din Franța arată eventual ca o redacție Agerpres ideală: redactori aliniați cuminte, care acționează la un semn și stopează acțiunea la alt semn, și care nu folosesc virgule sau semne ale exclamării că să arunce cu ele în forțele de ordine, în finanțatori sau în șefi.
@Prezența finală la vot la alegerile din Israel a fost de 77,7% la închiderea urnelor, anunță Jpost care citează Comisia Electorală Centrală (CEC): este o creștere de 7,1% față de alegerile din 2022. Primele date confirmă că Benjamin Netanyahu și partidul Likud sunt marii câștigători: formațiunea Likud a lui Netanyahu a obținut 27 de mandate, fiind urmată de partidul Yashar al lui Eisenkot, cu 21 de mandate și de B’Yachad, al lui Naftali Bennett, cu 12 mandate. JPost observă că blocul lui Netanyahu se află pe primul loc, dar nu a obținut o majoritate: premierul Ntanyahu urmează să dețină 53 de mandate în Knesset-ul format din 120 de membri, în timp ce blocul opoziției, condus de Gadi Eisenkot, va deține 48 de mandate. La rândul lor, partidele arabe „Lista Unită” (Joint List) și Ra’am au obținut, împreună, 19 mandate, ceea ce le conferă un rol potențial decisiv în eforturile de formare a viitorului guvern. Urmează că președintele Isaac Herzog să se consulte cu reprezentanții partidelor alese, pentru formarea noului guvern. Candidatul desemnat va avea la dispoziție, inițial, 28 de zile – cu posibilitatea unei prelungiri de 14 zile – pentru a forma o coaliție politică. Jurnaliștii israelieni notează că dacă niciun candidat nu reușește să formeze un guvern, se va proceda la organizarea unor noi alegeri.
