CUVÂNT DE ÎNTÂMPINARE

11/2025 – Gl.bg.(rtr) Vasile Bârea

general bârea

Într-o Românie derutată, care pare că și-a pierdut busola, în Carpații Apuseni apare o rază de speranță care are dorința de a trezi mințile închistate, de a înmuia inimile împietrite și de a descătușa energia latentă și blazată a românilor ardeleni, și nu numai; este vorba despre Societatea pentru Jurnalism “APUSENII”, care are că motto vechiul proverb latin AD ASTRA PER ASPERA și care își propune să promoveze cu obiectivitate, curaj și independență, cultura și identitatea națională.
I-am cunoscut și îi admir pe promotorii acestei mărețe inițiative și anume pe scriitorii și literații LAURIAN STĂNCHESCU, MAGDA MUNTEAN și ceilalți publiciști. Sunt convins că prin strădania lor și a întregului colectiv de conducere al Asociației pentru Jurnalism “APUSENII” vor radia în zonele adiacente Munților Apuseni, dar și în țară și în străinătate, acel imbold care să trezească, să însuflețească și să-i mobilizeze pe români spre realizarea dezideratelor cu adevărat naționale, în spiritul tradițiilor de luptă și de libertate ale înaintașilor noștri.
Doresc mult succes membrilor nou înființatei Asociații, promit să le fiu alături în nobila lor misiune și că voi pune umărul la promovarea și realizarea obiectivelor asumate.
Cu aleasă considerație,
Gl.bg.(rtr) Vasile Bârea, vicepreședinte al Societății Cultural-Patriotice “AVRAM IANCU” din Romania.

This Post Has 2 Comments

  1. Georg Heinz

    Cuvinte frumoase pentru un gand frumos

    1. sj.apusenii

      Așa este. Mulțumim d-nului General pentru apreciere și încredere!

Răspunde-i lui Georg Heinz Anulează răspunsul