10/2026 ANNA-MARIA RĂGĂLIE
Cuvântul memorat și impregnant în inimile mici este o investiție pe termen lung. Roadele vor fi culese la momentul potrivit. Vă este cunoscută expresia „copilul acesta promite mult!”? Și aici nu se referă la faptul că face multe promisiuni, ci la faptul că are capacitate să împlinească așteptări înalte. Să nu subestimăm nici cel mai „vulcanic” și rebel copil, nu știm cum Dumnezeu modelează inima lui și îl pregătește pentru o slujba potrivită cu temperamentul lui sangvinic.
Ca și învățătoare de școală duminicală am avut binecuvântarea să cunosc de-a lungul anilor, inimi „mici” dar cu un potențial imens. Dincolo de chipul vremelnic, în fiecare inimă, oricât de micuță ar fi ea, Dumnezeu a pus gândul veșniciei. În dezvoltarea lor, copiii sunt ca un burete ce absoarbe tot, ca un lut în proces de modelare. De aceea, e important ca mediul înconjurător să fie unul sănătos, mai ales acum când se pun bazele Credinței și își formează principii de viață. Cei care se simt înțeleși și cărora li se acordă atenția cuvenită, în mod individual, sunt mai receptivi și astfel ajungi mai ușor la inima lor. Copiii se pierd uneori în universul propriu, acaparați de frici pe care de multe ori le minimalizăm. Misiunea noastră e să le transmitem că singura Salvare și Sursă de pace și fericire e Isus Hristos. Evident că există și în slujirea mea ca învățător, clipe care nasc incertitudini, o oarecare teamă în ce privește. Eu contribui doar puțin în timpul limitat pe care îl petrec la grupă cu ei. Aici responsabilitatea revine părinților, în special a tatălui care e chemat să fie preot în casa lui, dar și a bunicilor- cum este prezentată în Biblie, Lois, bunica lui Timotei, care a pus Cuvântul mai întâi în mama lui, Eunice, și de ce nu, și a altor persoane apropiate copilului.
Dar ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Domnul și în promisiunile Lui minunate! Cuvântul are putere să transforme atât viețile lor cât și pe a celor din jur, relațiile sunt restaurate și copiii devin o mărturie în cercul lor de prieteni. Aici pot să amintesc o experiență relativ recentă în care o fetiță a adus cu ea la școala duminicală o colegă de clasă, austriacă, care era curioasă ce anume o determină pe prietena ei să vină în fiecare duminică la biserică. Am tradus pentru ea cât am putut din lecție, verset și am implicat-o chiar și la activitatea practică iar la final i-am dăruit o Biblie în germană („Meine erste Kinderbibel zum Selberlesen”). Când Dumnezeu vorbește inimii cuiva, nici măcar bariera lingvistică nu e o problemă. Mai târziu am fost informată că fetița respectivă a început să se roage în fiecare dimineață. Slavă Domnului! (FOTO ZIUA CULTURAL)