08/2026 – MAGDA MUNTEAN

„Când gospodina lui Lăzărel Griga, cu aceleași mișcări de servă supusă, intră și așeză pe masa ospățului potrocul bun pentru mahmuri, abatele ceru rețeta.

„Întâi gustă domnule abate, îl îndemnă râzând Alecu Ruset!”

Abatele de Marenne gustă și-și simți coroana de păr din jurul tunsorii monahale zbârlindu-se. Închise ochii și strânse fălcile. Apoi așteptă să vadă ce i se întâmplă. Sorbitura acră și fierbinte, îi răcori deodată arșița lăuntrică ș-atunci simți nevoia să mai guste o lingură. Cercă ș-a treia oară uitând de rețetă. Însă Ruset i-o dădu cu bunăvoință.

„Asemenea preparat, domnule de Marenne nu vei găsi nicăieri în cuprinsul lumii civilizate. Carnea de pasere, bine îngășată, nu-i gătită cu apă, care după o zicală a breslei noastre, nu-i vrednică de nimic. Moldovenii, oameni cu imaginație, adaogă că nu-i bună nici de pus în ciubote. Dacă vrei, notează ș-acest dicton. Apa acestei fierturi e înșelată și prefăcută printr-o fermentație de tărâțe de grâu și mei. I se adaogă o creangă de cireș. Și după ce-i așezată pe cuptor, la căldură, gospodina care a oficiat după un ritual străvechi, asmuță glas de ceartă asupra cuiva mai tânăr. Îl asuprește și îl lovește chiar. Numai astfel fermentația capătă aciditatea necesară. Eu bănuiesc că se spun și vorbe de descântec dar le știu numai femeile…”

De Marenne înțelegea cum stau lucrurile și afirma că înregistrează bine în memorie ce i se spune. N-avea însă vreme să întrebuințeze tabletele căci mâinile îi erau ocupate cu lingura de lemn.

„În orice caz, se întoarse el către Ruset, zama asta nu mă așteptam să-mi pară așa rea la început și așa bună pe urmă. E o chimie pe care noi nu o cunoaștem și rețeta, mărturisesc cu rușine, am uitat-o îndată ce mi-ai comunicat-o. Am reținut numai cearta și bătaia; desigur că nu sunt îndestulătoare…”

După Albumul Literar Gastronomic editat de revista Viața Românească – 1983

Rețeta de borș pe care o știu de la mama este din două părți tărâțe și una de mălai (cumpărat de la țărani sau adus de la moară), crenguțe de cimbru și vișin, huște și apă (atâția litri câte grame de tărâțe și mălai la un loc). Exemplu: 300 de tărâțe, 150 de grame de mălai, 200 de grame de huște și 4,5 litri de apă.

Într-un borcan sau oală de lut sau putină din lemn, se amestecă mălaiul cu tărâțea și cu puțină apă călduță. Se toarnă apa clocotită și se amestecă bine. Apoi se lasă la răcorit până ce totul devine călduț și se adaugă huștea. Se învelește cu o pătură groasă sau haine groase și se lasă la fermentat 2-3 zile.

Mama spunea că borșul acru îl fac femeile aprige, iuți la treabă și la vorbă, așa ca ea. Poate de aceea toate vecinele erau abonate la borșul ei.

–