01/12/2025 -CLAUDIA ROGOJAN
Lasă versul şoptească-ne cum Dorul ne adună-mpreună de mână, în dorul de tine,
Să pot a te ține, departe de sunt, în munci cu mândrie și-n umblet, în suflet la mine,
Lasă-mi gândul de ieri mai aproape de plai, plutind în priviri de visări… și-n vitrine,
Că tare-mi lipseşti și-adesea, neajunsuri de-au fost…cu Domnul mereu a fost bine.
Românie, ai dat ce-ai putut celui slobod, ce vrut-a cu sârg sau în dar să primească,
Iubire ce-ai avut, învățare şi jerfte, ca juni din junime, în Oameni să-ți crească,
Porți n-ai închis noaptea acelor siliți ori din voie croit-au din cale o Cale întoarsă,
Chiar de unii cu apă murdară te spală, mie-mi vei fi tot la fel ca odat’ de frumoasă.
Mi-e dor iar parte a-ți fi, dar vrutul mi-e schiop în lanțul simbriei ce-n umbră îl ține,
Aievea sorb trist din cana cu lapte…dospeala-n copaie o frământ cu mute suspine,
În rugă te port ca pe-ai mei, seara-n tăceri când Tatălui plâng, in tainele grele,
Chiar mică de-i fi, te înalți, de-alegi să-ți crești pruncii cinstit, cu a Cerului Pâin