07/ 2026 IOAN GLIGOR

Am început să bat în retragere. Deci, pur și simplu, m-am săturat, așa cum am spus: e saturație. Văd în jurul meu cum
oamenii proști, oamenii nepregătiți, oamenii nechibzuiți, au preluat conducerea societății. Este o societate care e normală doar la capitolul „necesități”: că fiecare are nevoie de o casă, un adăpost, apoi hrană, loc de muncă, multe altele. La capitolul „non-necesități”, cei de la Putere se ocupă de bătălii, de arme, de stări conflictuale. Ce să mai zicem? Ce pot să mai zic? E lupta mea de a mă păstra rațional, de a proteja rațiunea… Avem aici, în apropiere, la 20 de kilometri, un spital de psihiatrie, la Zam. Oamenii de acolo, „pacienții” sunt mult mai raționali decât cei care ne conduc. Încearcă și intră într-o relație de comunicare cu ei. Te costă o țigară dar beneficiul e mult mai mare. Ultima oară mi-au spus un banc de la Cotroceni: că e acolo cineva care lucrează cu publicul și până la urmă vine câte unul de cere o informație, că toți vor la Nicuşor, care are biroul plin de dosare, și îi zic ăluia că au nevoie de anumite informații, sau semnături, sau sugestii cum să rezolve anumite probleme, iar funcționarul respectiv râde tuturor în față și îi întreabă „Da’ e urgent?”. Și atunci, pe la spitalul ăla de la Zam, dacă oamenii, de exemplu, vor să să meargă să fumeze o țigară, sau la toaletă, sau oriunde în altă parte, lumea se întreabă „Da’ e urgent?”. Nicuşorii, bolojanii ne scurtează viața fără să se grăbească: viața noastră e o glumă care nu suportă urgențele.