01/2026 – MAGDA MUNTEAN

Dorința de a trăi liberi, transmisă din generație în generație, datorită diferitelor forme de opresiune inventate de mintea umană de-a lungul timpului, ne-a condus adesea la extreme și a transformat viețile noastre într-o luptă permanentă pentru a obține mereu ceva nou. Așa înțelegem noi libertatea: o echivalăm cu a avea, a poseda, a deține puterea dar nu suntem conștienți că în realitate devenim sclavii dorințelor și că în goana noastră după bogății, titluri, ranguri ne dezumanizăm. Uităm să fim îngăduitori, să-i ascultăm pe ceilalți, să zâmbim, să avem compasiune și cel mai grav, să avem credință. Tot ce ne dorim astăzi este să trăim într-o fortăreață, înconjurați de bunuri și să putem face abstracție de tot ce există în jurul nostru.

Imagine: arhiva SJA

Ne considerăm liberi în măsura în care ne permitem o viață fără niciun fel de constrângeri fără a ține seama de faptul că atunci când noi ne extindem alții nu au loc sau atunci când noi acumulăm alții duc lipsă. În realitate construim ziduri de indiferență în jurul nostru pentru că e mult mai comod să te gândești doar la nevoile tale decât și la nevoile celorlalți. Poate și de aceea nu mai reacționăm la ceea ce afectează întreaga societate ci doar la ceea ce ne afectează pe noi. Câtă vreme nu ducem lipsă se poate întâmpla orice dincolo de acele ziduri. Liniștea noastră contează mai mult decât adevărul și confortul este mai prețios decât realitatea. Suferința celorlalți, este doar o știre care se consumă rapid și se uită repede. Poate această indiferență nu este întotdeauna determinată de starea de bine ci și de lipsa de perspectivă sau de lipsa speranței că atitudinea noastră ar mai putea schimba ceva dar nu trebuie să uităm că o societate se degradează încet când distanța dintre individ și ceilalți este tot mai mare. Binele comun ar trebui să prevaleze pentru că libertatea individuală nu poate fi disociată de cea colectivă și doar atunci când vom înțelege asta vom putea spera la schimbarea pe care atât o așteptăm.