07/2026 – MAGDA MUNTEAN
Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a confirmat că a trimis la Parchet raportul Corpului de control cu privire la asociația umanitară din Bihor, Asociația ‘Bunul Samaritean’, pe motiv că membrii acesteia, în special Viorel Pasca, ar fi exploatat sute de bătrâni pentru a le încasa pensiile și indemnizațiile. Florin Manole afirmă că anterior a cerut un control cu instituțiile de la nivel județean dar că a fost nemulțumit de rezultat. Prin urmare, pe 29 iunie, DIICOT și IGPR, au descins la sediul asociației, în localitatea Dumbrava, efectuând percheziții pentru a găsi informații care să susțină acuzațiile de trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Informațiile preluate de anumite publicații și televiziuni, prezintă locul ca „azilul groazei” deși din fotografii și filmări reiese că spațiile sunt curate și toate au condițiile unui trai decent asigurate. De altfel multe persoane care au vizitat acel loc sau care au contribuit la întreținerea lui, vin cu mărturii pentru a-l susține pe „Bunul Samaritean” cum era prezentat (poate chiar de aceleași televiziuni) cu ani în urmă, Viorel Pasca. Acesta, s-a născut în Județul Bihor, a lucrat ca asistent social în anii 90 și din anul 2000 a început să pună bazele acestui centru primind în locuința sa din satul Dumbrava persoane fără adăpost, bolnavi și oameni abandonați de familie sau de sistemul de asistență socială. Ulterior a fondat Asociația Dumbrava Dumnezeu Poartă de Grijă, dezvoltând mai multe centre de îngrijire în localitățile Dumbrava, Tinca și Incești susținute cu donații, sponsorizări și alte contribuții private, după cum reiese din declarațiile sale și ale altor persoane.
Tot din mărturisirile celor care cunosc mai bine situația de acolo, aflăm că persoanele care se află în îngrijire în acele centre, sunt de regulă fără adăpost, fără venituri și chiar cazuri de bolnavi în fază terminală, fără familii, pe care spitalele nu le mai pot ține.
„Așa arătau ce-i duși acolo cu ambulanțele din toată țara, direct din spitalele care nu ii mai puteau ține! Nu aveau niciun venit! Nu aveau acte! Nu aveau familie! Nu aveau locuință! Nu aveau nimic!
Ați fi luat unul singur acasă?” se întreabă unul dintre internauți.
Printre alte acuzații care i se aduc este și aceea că bătrânii morți ar fi fost aruncați la o groapă de gunoi deși, tot din imagini, se vede clar că există o capelă și un monument cu numele celor îngropați acolo.
„Ești o mincinoasă, am văzut ieri un live de la acel cimitir, are capelă proprie si un monument dedicat celor care au murit la Dumbrava, acel monument are plăcuțe cu numele și povestea pe scurt al câtorva persoane care au murit acolo. Eu îl urmăresc pe acel domn pe Facebook, acolo erau duse persoanele care nu au pe nimeni, mulți bolnavi terminali. Dar să spui că ” erau aruncați in gropi comune”, trebuie să fii ticăloase, când este un cimitir normal, lângă cimitirul satului.” scrie o doamnă ca răspuns la prezentatoarea care face aceste acuzații.
Se pare că tot ceea ce incriminează procurorii în acest caz nu concordă cu informațiile vizuale prezentate în spațiul public și multă lume reacționează susținându-l pe Viorel Pasca, care în aceste centre îngrijește aproximativ 400 de persoane pentru care statul nu a găsit soluții. Există voci care susțin că acest demers este unul politic, la comandă pentru ca indirect să fie acuzat Ilie Bolojan.
Un fapt greu de contestat este că acest centru funcționa în afara cadrului legal de acreditare. Totodată, existența și activitatea sa nu reprezentau un secret pentru autoritățile locale și centrale. De-a lungul anilor, numeroase instituții au avut cunoștință de funcționarea centrului, fără ca această situație să fie soluționată definitiv.
Paradoxul constă în faptul că, în numeroase cazuri, centrul coordonat de Viorel Pașca a devenit o soluție la care apelau autoritățile atunci când sistemul public nu reușea să ofere un răspuns persoanelor vulnerabile. În loc să clarifice statutul juridic al centrului și să decidă fie acreditarea acestuia, dacă îndeplinea condițiile legale, fie încetarea activității, instituțiile competente au tolerat ani la rând această stare de fapt.
Această situație ridică întrebări legitime cu privire la responsabilitatea autorităților de control și de reglementare. Cum a fost posibil ca un centru despre care instituțiile știau că funcționează fără acreditare să își continue activitatea atât de mult timp? De ce nu au fost dispuse măsuri clare și consecvente pentru a-l aduce în legalitate sau, dacă acest lucru nu era posibil, pentru a împiedica funcționarea sa? Răspunsurile la aceste întrebări sunt esențiale pentru a înțelege nu doar cazul Viorel Pașca, ci și eventualele vulnerabilități ale sistemului de protecție socială.