08/2026 - CRISTINA PASCARIU Îmi arde luna de flăcări ne-mpăcateȘi nimeni nu se-ntreabă de ce este așa…E luna noastră și, poate, nu mai poateDesângerând lumină, păcatu-acest-a bea… Îmi arde marea și cad într-însa steleȘi nimeni nu se-oprește din valu-i să mai bea…Dar ea este a noastră și râdem de-ale meleNebune mii de gânduri, neliniște mi-e… prea… Îmi ard nisipuri prin timp și nerăbdareȘi nimeni nu iubește secunda ce-i a sa…De suflă vântul și viața lor dispare,Doar eu rămân în urmă cu tot cu luna mea…

07/2026 CRISTINA PASCA Tu taci – iar eu îți sunt vorbirea – Neobosit de... istovit Când stai, iar eu îți sunt șederea, Lumina ta... de adormit. Colinzi, iar eu îți sunt plecarea, Venirea ta de-atât fugit Când strigi, iar eu îți sunt tăcerea, Tristețea-n râsul hohotit... Tu vrei, iar eu îți sunt dorință, Trezirea-n somnu-ți amorțit, Când ceri, iar eu îți sunt credință, Visarea-n visul tău trezit... Mănânci, iar eu îți sunt mâncarea, Gustarea-n gura-ți fără limbă, Când bei, iar eu îți sunt sorbirea, Acasă-al tău, dar toți te plimbă... Te țin... și toți ceilalți te schimbă, Papucul vechi e înnoit, Când iei, șterg urme, cu o boabă Din mâna ta ce-a obosit. Rămân comoar-ascunsă-n greu, Necontenindu-mi bunătatea... Când plângi, mă vei găsi mereu, C-am fost și sunt... singurătatea.

06/ 2026 CLAUDIA ROGOJAN Alerg,Propulsat de a zilei rutină spre-o învoită direcție,Îndrumat de un sens, alții făr' iotă de introspecție,Mă îndrept spre un țel ce-i de-un crez țintuit,Printre mii de prăpăstii, pe un drum și greoi și-ncâlcit. Cădere;Contaminat de-a veacului aprig cuptor,De cad...căderii nu-i rămân nicicând dator,Șchiopătând în credință, fost-ai Doamne, Mâna întinsă,Făcând prăbușirea-mi, Putere, în Tine aprinsă. Bagaje:Greoaiele straie zvâcnind strașnic, suflarea mi-ar stinge,Le las! în abise sortite uitării, în bucăți a se frânge,Sunt drumeț, călător spre eterna cerească oprire,Mărginindu-mi povara, învoit în Acel ce-i Zidire. Multul meu,E puținul, cari' altul în batjocuri mi-l râde,E ne-meritul ce apucă în destul, a se strânge,Primind fără drept, neînțeleasa Iubire,  ea- Darul.Avutul mi-e creștere-n Tine, iar datul, mi-e Harul. Schimbare;Fă-mi Tu mintea, gândirea... curată, sfințită căință,Reînnoit să pășesc consacrat, în divina-Ți cuviință,De-i să cresc, descrescând în risipă de timp...fii-mi Voia,Transformat și complet doar în Tin', fă-mă azi, Metanoia. 

04/2026 / LILIANA POPA primăvara asta  e în delir cu ofrande tandre în frunze de cașmir îmi toarnă-n cupă stropi de elixir zefirul se ascunde într-un clavir toți îngerii privesc spre noi din colțul auriu cu fluturi pe fresca nouă doar cu  începuturi O aripă fe.heruvim îți lasă un nume eponim noi suntem pe terasa altui vis povestea curge sui generis   amestec nepătruns,  disjuns copilării ce așteaptă un răspuns fericiri de-o clipă din care primăveri făceau risipă privirea lor și  boarea freziilor și candoarea ce-aduc în obraji  culoarea  cireșele promise  și  dogoarea

01/12/2025 -CLAUDIA ROGOJAN Lasă versul şoptească-ne cum Dorul ne adună-mpreună de mână, în dorul de tine,Să pot a te ține, departe de sunt, în munci cu mândrie și-n umblet, în suflet la mine,Lasă-mi gândul de ieri mai aproape de plai, plutind în priviri de visări... și-n vitrine,Că tare-mi lipseşti și-adesea, neajunsuri de-au fost...cu Domnul mereu a fost bine. Românie, ai dat ce-ai putut celui slobod, ce vrut-a cu sârg sau în dar să primească,Iubire ce-ai avut, învățare şi jerfte, ca juni din junime, în Oameni să-ți crească,Porți n-ai închis noaptea acelor siliți ori din voie croit-au din cale o Cale întoarsă,Chiar de unii cu apă murdară te spală, mie-mi vei fi tot la fel ca odat' de frumoasă. Mi-e dor iar parte a-ți fi, dar vrutul mi-e schiop în lanțul simbriei ce-n umbră îl ține,Aievea sorb trist din cana cu lapte...dospeala-n copaie o frământ cu mute suspine,În rugă te port ca pe-ai mei, seara-n tăceri când Tatălui plâng, in tainele grele,Chiar mică…

11/2025 / CLAUDIA ROGOJAN Pasiunea și făcutul, Tu-l dai mâinii mele șchioapeȘchioapătă umanitatea când Credința ni-i departe Șchioapătă și pasul care, vrând să urce-ncet… coboară,Ochi ce năzuiesc doar Cerul, vise-n infinit măsoară În trufie stă prigoana și așteaptă doar un semn,Scărpinându-se alene la piciorul său de lemn Eh!… Mândria groapă-și sapă, în decorul imanenței,Înghițind zilnic otrava din paharul Abundenței Tot ce crezi c-ar fi Virtute, nu-i nici rece, nici nu frigeEste doar Păcatul tainic, șchiopătând pe catalige Omu’-aievea se înșeală, lovind fals cu pumnii-n piept,C’-are-un Dumnezeu ce-l ține: însă felu-i chior, nu-i drept Tot șonticăind prin viață, cu apa fără ulcior,Fără Domnul va sta-n sete și va sta într-un picior.