08/2026 – LILIANA POPA

Expoziția „Monumenta in fragmentis”, deschisă la Galateea Contemporary Art și curatoriată de Georgiana Cozma și Alina Tudor, readuce în actualitate creația lui Florian Lazăr Alexie (1938–2016), artist și profesor care a avut un rol important în afirmarea ceramicii românești ca limbaj sculptural autonom. Selecția prezentată la Galateea pune în lumină îndeosebi relația lui Florian Lazăr Alexie cu figurativul și corpul feminin, volumele sale evocând uneori arhetipuri ale genezei și fertilității. Torsul, rotunjimea, plinul și golul, forma organică și memoria amforei se constituie în vocabularul său fundamental. Această direcție trebuie privită în contextul mai larg al ceramicii sculpturale românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Pentru generația lui Florian Lazăr Alexie, ceramica reprezenta o transformare profundă: își depășea statutul tradițional de artă decorativă și devenea tot mai pregnant un mijloc de expresie plastică autonom. În școala bucureșteană, apropierea dintre ceramică și sculptură a devenit una dintre direcțiile fertile ale acestei schimbări. Materialul ars nu mai constituia criteriul suficient pentru definirea operei; esențiale deveneau construcția volumului, raportul dintre plin și gol, proporția, relația cu spațiul și capacitatea formei de a dobândi monumentalitate.

În cazul lui Florian Lazăr Alexie, această cercetare artistică nu poate fi separată de activitatea sa pedagogică. Profesoratul ocupă un loc fundamental în rememorarea sa. Foștii studenți evocă deopotrivă un profesor care le transmitea tehnicile ceramicii, precum și un om care îi încuraja să experimenteze, să colaboreze, să depășească limitele atelierului și, mai ales, să-și găsească propriul limbaj. Libertatea pe care le-o acorda apare, în mărturiile lor, drept una dintre cele mai importante forme ale pedagogiei sale. De aceea, vernisajul a avut treptat caracterul unei istorii orale a școlii românești de ceramică. În fața lucrărilor, foștii studenți și cei care l-au cunoscut au început să-și amintească profesorul, atelierul, experiențele de facultate, dificultățile tehnice ale ceramicii, relația dintre aceasta și sculptură, lucrările monumentale, machetele și fotografiile prin care artistul își documenta creația. Din aceste intervenții se conturează imaginea unui Florian Lazăr Alexie sensibil și discret, mai puțin preocupat de afirmarea socială și profund implicat în atelier, acolo unde relația dintre profesor, student și materie era esențială. Expoziția are, din această perspectivă, și o importantă dimensiune documentară. Lucrările provin din colecțiile unor foști studenți ai artistului, Ioan Nemțoi și Diana Dăscălescu-Barabas, iar recuperarea fotografică este susținută de arhiva lui Eugeniu Lupu, care a documentat o parte semnificativă a vieții artistice românești din a doua jumătate a secolului trecut. Unele imagini readuse acum în atenție permit accesul la opere dispărute sau greu accesibile și completează ceea ce obiectele prezente fizic în galerie nu mai pot povesti singure. În jurul expoziției se configurează astfel un proiect amplu: recuperarea arhivei Florian Lazăr Alexie. Informațiile răspândite prin reviste, cataloage, fotografii și colecții private, alături de mărturiile foștilor studenți și colegi, ar putea alcătui în timp un adevărat dosar al artistului și profesorului. Este cu atât mai necesar cu cât generațiile tinere riscă să întâlnească astăzi numele său fără să mai poată reda contextul, atelierul și influența exercitată asupra ceramicii românești.

Intervențiile de la deschiderea expoziției păstrează tocmai această dimensiune vie. Ele vorbesc despre Florian Lazăr Alexie artistul, profesorul și omul, despre ceramica sculpturală pe care a cultivat-o și despre urmele lăsate în formarea unor generații. Pentru a înțelege locul lui Florian Lazăr Alexie în ceramica românească, creația sa trebuie așezată în contextul transformării profunde pe care artele decorative au cunoscut-o în România în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ceramica se desprinde treptat de funcția obiectului utilitar și de statutul tradițional de artă decorativă, apropiindu-se de sculptură, de arhitectură și de intervenția ambientală. Începând mai ales cu deceniul al șaptelea, sincronizarea ceramicii românești cu cercetările internaționale devine tot mai evidentă, iar formele sculptural-monumentale capătă o prezență distinctă. În acest proces, materia este sinonimă cu limbajul. Lutul ars, șamota, glazura, textura și culoarea intră într-o relație directă cu volumul și cu spațiul. Vasul își poate pierde funcția practică, păstrând memoria arhetipală a recipientului, iar corpul ceramic se transformă în obiect sculptural autonom. O asemenea evoluție va conduce, în timp, la afirmarea deplină a autonomiei ceramicii contemporane față de vechiul ei rost utilitar și față de clasificarea restrictivă în domeniul artelor decorative.

Un moment decisiv îl constituie Simpozionul de ceramică monumentală de la Medgidia, inițiat în 1971. Manifestarea integra ceramica românească unei tendințe internaționale și confirma preferința unei noi generații de artiști pentru forme sculptural-monumentale, pe o direcție deschisă de Patriciu Mateescu și continuată de Costel Badea. Ceramica începea să ocupe spațiul public, să intre în dialog cu arhitectura și peisajul și să pretindă aceeași autonomie a formei pe care sculptura o dobândise de mult. În acest climat trebuie înțeleasă și creația lui Florian Lazăr Alexie. Alegerea ceramicii sculpturale nu reprezenta simpla utilizare a lutului pentru realizarea unor forme tridimensionale, ci participarea la o schimbare de statut a disciplinei. Volumul, golul, proporția, corporalitatea și raportarea la spațiu deveneau esențiale. Ceramica se apropia de sculptură fără să-și abandoneze specificitatea materială: arderea, textura, culoarea, accidentele controlate ale suprafeței și memoria ancestrală a lutului. Această apropiere poate fi pusă în relație cu reflecția critică a lui Ion Frunzetti, unul dintre istoricii de artă români care au acordat o atenție deosebită sculpturii și problemelor tridimensionalității. Format în proximitatea gândirii estetice a lui Tudor Vianu și continuând cercetările asupra sculpturii românești dezvoltate anterior de Vianu și George Oprescu, Ion Frunzetti a urmărit sculptura ca limbaj al volumului și al spațiului și a analizat atent creația sculptorilor contemporani. Pentru Ion Frunzetti, problema sculpturii depășea reprezentarea figurativă. Esențială era relația fizică dintre volum, spațiu și privitor. Cercetările ulterioare asupra scrierilor sale au subliniat tocmai această idee: spre deosebire de imaginea bidimensională, volumul sculptural instituie o relație aproape corporală cu spectatorul, obligându-l să perceapă opera prin deplasare, distanță, lumină și raport spațial. Nu întâmplător, publicațiile de specialitate ale anilor ’70 vorbeau deja despre „o direcție nouă” reprezentată de ceramica sculpturală, în contextul dezvoltării artelor decorative ambientale și al experimentelor cu ceramica, mozaicul și sculptura decorativă în spațiul public.

„O nedezmințită nostalgie a unui timp originar respiră nudurile maestrului Lazăr Florian Alexie, descinzând parcă din neolitic. Formele lor robuste cu rotunjimi netede și parcă patinate acuză fascinația bronzului, material de la care argila poate împrumuta culoarea și, ca adaos, nuanța verzuie cu sugestia oxidării… 

Neindividualizate prin chip, dar trăind o fervoare închisă în sine, aceste statuete se raportează spațial la niște rezolvări cu conturul unor aripi, ori la structuri ogivale, fiind astfel niște himere prin recursul artistului la metafora plastică: „îngerul meu își mai aduce aminte de frumusețile de mai-nainte“ (T. Arghezi).” – Tatiana Rădulescu – Rosturile unei arte străvechi, Luceafărul, mai 2000

***

MONUMENTA IN FRAGMENTIS

Orice expoziție este, inevitabil, un fragment. Fiecare expunere propune una dintre multiplele lecturi ale operei unui artist, construită prin selecție, context și interpretare. În acest sens, MONUMENTA IN FRAGMENTIS transformă fragmentul într-un punct de plecare pentru descoperirea unui univers artistic mai amplu.

În dinamica artei contemporane, modelată tot mai mult de mediul digital și de consumul fragmentar al imaginilor, Galateea Contemporary Art explorează întâlnirea cu o singură secvență din opera vastă a artistului Florian Lazăr Alexie. Fără a opune trecutul prezentului, expoziția aduce în prim-plan una dintre direcțiile de interpretare mai puțin expuse publicului, reunind într-un parcurs concentrat preocupările artistului pentru figurație și pentru corpul feminin, înțeles ca principiu al genezei, al vieții și al devenirii.

În cultura digitală, fragmentul este adesea consumat cu rapiditate, desprins de context și înlocuit imediat de următoarea imagine. Demersul curatorial configurează însă un alt mod de a înțelege fragmentul: nu ca rămășiță a unui întreg pierdut, ci ca punct de plecare pentru reconstituirea lui. Lucrările reunite în această expoziție nu simplifică opera lui Alexie, ci deschid un traseu de cercetare și interpretare, invitând privitorul să reconstituie, prin memorie și propriul exercițiu de lectură, ceea ce nu este expus.

Artist și profesor, Florian Lazăr Alexie a format generații de ceramiști și sculptori, contribuind la afirmarea ceramicii ca limbaj sculptural în România. Foarte cunoscut în lumea artistică și academică a timpului său, el aparține astăzi unei generații insuficient reprezentate în arhivele digitale. Imaginea sa publică se recompune din lucrări, fotografii, documente și mărturiile celor care i-au fost contemporani. În acest context, selecția de față pune în lumină o altă direcție a creației lui Alexie, dezvăluind soluții plastice diferite de cele care i-au definit imaginea publică în epocă. Pornind de la această secvență, traseul expozițional invită publicul la descifrare, cercetare și descoperirea universului artistului dincolo de spațiul galeriei.

În deceniile în care ceramica europeană își afirmă tot mai pregnant statutul de limbaj sculptural autonom, Florian Lazăr Alexie explorează, în contextul românesc, relația dintre volum, spațiu și materie prin forme monumentale, construite ca fragmente ale unui întreg posibil. Fie că studiază structuri vegetale sau antropomorfe, principiul său compozițional rămâne același: fiecare volum face parte dintr-o arhitectură mai amplă, iar fiecare formă sugerează posibilitatea continuării dincolo de limitele obiectului. Preocuparea pentru raportul dintre plin și gol, pentru sinteza formei și expresivitatea volumetrică îl apropie de limbajul sculpturii moderne și conferă monumentalitate întregii sale creații. Pentru Alexie, ceramica nu este un scop estetic în sine, ci materialul și tehnica prin care gândirea sculpturală capătă formă, depășind statutul tradițional al ceramicii ca artă aplicată și obiect decorativ. Prin această perspectivă, artistul se înscrie printre cei care conectează ceramica românească la transformările majore ale ceramicii europene din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Monumentalitatea constituie firul continuu al creației lui Alexie. Ea se exprimă prin modul în care artistul organizează volumul și spațiul, continuitate de dimensiunea lucrării. Chiar și piesele de mici dimensiuni păstrează vocația monumentalului, ca și cum ar reprezenta fragmente sau machete ale unor construcții sculpturale ample. Din această perspectivă, expoziția oferă o altă experiență a spațiului, evidențiind forța lucrărilor de a-l structura și transforma.

MONUMENTA IN FRAGMENTIS propune o lectură concentrată a operei lui Florian Lazăr Alexie, în care fiecare fragment devine punctul de plecare al unei noi priviri. Reunite, fragmentele recompun opera, iar prin operă se reactivează memoria unui artist a cărui creație continuă să dialogheze cu prezentul.

Alina Tudor

Mulțumiri

Expoziția a fost realizată cu sprijinul foștilor studenți ai lui Florian Lazăr Alexie, Ioan Nemțoi și Diana Dăscălescu-Barabaș, din ale căror colecții provin lucrările prezentate.

Adresăm mulțumiri deosebite fotografului Eugeniu Lupu, a cărui activitate a documentat scena artistică românească a epocii, pentru generozitatea cu care a pus la dispoziție imagini din arhiva sa.

Mulțumim Centrului de Resurse pentru Artele Decorative / PostModernism Museum pentru facilitarea accesului la arhiva fotografică a lui Eugeniu Lupu și pentru contribuția esențială la documentarea acestei expoziții.

La vernisajul din 19 august 2026 al expoziției „Monumenta in fragmentis” au fost esențiale tocmai intervențiile specialiștilor, foștilor studenți și apropiaților lui Florian Lazăr Alexie. Curatori, artiști, ceramiști, foști studenți și oameni care i-au cunoscut activitatea au recompus, prin mărturii directe, nu numai profilul creatorului, ci și pe acela al profesorului. Intervențiile lor au deschis perspectiva unei istorii a ceramicii sculpturale românești văzute din interiorul atelierului și al școlii: desprinderea ceramicii de vechea condiție de «artă minoră», apropierea ei de sculptură, cucerirea monumentalității, raportul dintre plin și gol, dificultatea tehnică a materiei și, mai ales, rolul pedagogului în formarea unor generații de artiști.

Alina Tudor, curator:  „Pentru mine, întâlnirea cu domnul profesor Florian Lazăr Alexie a fost foarte importantă. A fost profesorul meu la atelier și cred că nu exista o întâlnire mai potrivită pentru un student care intra în lumea aceasta, în meseria de ceramist. Practic, mi-a deschis drumul, iar faptul că l-am întâlnit încă din primul an de facultate a însemnat foarte mult pentru devenirea mea. În data de 9 septembrie vom avea și un public talk, prilej cu care vom vorbi mai mult despre domnul profesor și despre ceea ce a însemnat pentru generațiile pe care le-a format.”

Georgiana Cozma, curator: „Pentru mine, a fost un înger păzitor. A venit și m-a salvat într-un moment în care nu știam dacă voi reuși să intru sau nu la facultate. El mi-a dat această șansă, văzând în mine mai mult decât se putea vedea la prima vedere. Mi-a dat șansa să mă pregătesc și apoi să evoluez în cadrul facultății. Mi-a acordat absolut toată libertatea, mi-a creat condiții care, de fapt, nu existau, ne-a permis să facem lucruri care nu se făceau și ne-a încurajat să fim creativi, să colaborăm între noi. Le-a permis chiar profesorilor de la alte clase să ne mentoreze. Am făcut sticlă, într-o perioadă în care la sticlă nu se făceau foarte multe lucruri. Am folosit cuptoarele de ceramică, am făcut toate trăznăile posibile, iar el era atât de mândru de noi și atât de apropiat de ceea ce făceam… Pentru mine, a fost extrem de important. A fost omul potrivit la momentul potrivit și un om esențial în viața mea.”

Liliana Popa, critic de artă: „Există articole în revista Arta și există oameni de la Istoria Artei care au scris și care pot contribui la această recuperare. Pentru generațiile de acum este foarte greu. Mulți dintre studenții de astăzi nu-l cunosc. Pentru ei riscă să rămână doar un nume, pentru că generațiile se schimbă. Tocmai de aceea este important să adunăm mărturiile celor care l-au cunoscut și documentele care s-au păstrat.

Piesele și compozițiile prezentate în expoziție au ca reper torsul feminin, iar unele forme amintesc de amfora grecească și conduc spre imaginea arhaică a zeiței fertilității. Este o temă care traversează culturile și continentele și care se regăsește, sub diferite forme, și în ceramica tradițională. Selecția acestor lucrări nu a urmărit însă reprezentarea exhaustivă a creației artistului. În lucrările lui Florian Lazăr Alexie există forme care nu devin monumentale doar prin dimensiune. Exagerarea anumitor volume ale corpului, îndeosebi a bazinului și a formelor feminine, conduce către ideea fertilității. Plinul și golul se întrepătrund însă cu multă măsură, iar proporțiile sunt atent controlate. Respectarea proporțiilor este esențială în sculptură. Există canoane diferite, de la cel bizantin, construit pe raportul de aproximativ nouă capete, până la proporțiile clasice, de șapte capete și jumătate-opt. Ochiul format în exercițiul sculpturii sesizează imediat dezechilibrul unei forme și abaterea nejustificată de la proporție.

Diana Dăscălescu-Barabas, colecționar de artă: „Lucrările reunite în galerie aparțin în mare parte unei perioade apropiate, de la sfârșitul anilor ’80 și din anii ’90, unele fiind datate în 1999. Din câte se poate reconstitui în prezent, aceasta pare să fi fost una dintre ultimele perioade în care artistul a lucrat susținut asupra acestei teme, dezvoltând-o în serie. În creațiile sale apar, de asemenea, numeroase referințe mitologice. Unele lucrări au fost asociate trimit spre mitologia greacă și spre simboluri precum Phoenix, confirmând interesul artistului pentru arhetipuri, geneză, fertilitate și regenerare. Pentru lucrările de la Medgidia, înaintea realizării pieselor monumentale, Florian Lazăr Alexie concepea machete. Termenul de „machetă” este însă insuficient, pentru că acestea erau, în realitate, lucrări de ceramică autonome, care își păstrau monumentalitatea chiar și la dimensiuni reduse.

Ceramica presupune o mare dificultate tehnică. Înainte de modelarea propriu-zisă trebuie construită forma, urmărit volumul și controlată materia, astfel încât piesa să nu se crape sau să se spargă în timpul procesului de lucru și al arderii. Aceasta era și tradiția pedagogică transmisă de profesori: artistul nu trebuia să modeleze pur și simplu lăsându-se condus de gest, ci să înțeleagă construcția formei și să urmărească permanent volumul. Suprafața presupunea, la rândul ei, o cercetare distinctă. Pigmenții, materialele aplicate și arderea constituiau un adevărat laborator, o chimie și o știință în sine. Rezultatul depindea de cantitatea de pigment, de material și de procesul de ardere, astfel încât stăpânirea ceramicii presupunea, dincolo de viziunea artistică, o cunoaștere profundă a materiei.”