07/2026 – POPA VASILE

Eu exist ca român, ca țăran, eu nu trăiesc pentru orice fel de țară, eu trăiesc pentru România. Merg în straie de țăran, reprezint o familie frumoasă, am onoarea de a fi reporter, în familia Societății de Jurnalism ‚Apusenii’. Descriu pe alocuri ce este de descris. Sunt român, sunt un țăran neaoș, care nu-și permite să-și nege originea, și să își conducă țara spre mizerie fizică sau ideologică. Scriu în reportaje și scriu în poezie. În 2026 scriu vârtos: am început vreo 5-6 poezii, nu am terminat nimic, dar așa este peste tot. Uitați-vă la Bolojani, la Nicușori, la alții din politică, e identic. Ei încep o frază și o lasă fără înțeles. Încep o treabă și o lasă fără finalitate. Mă uit în jurul meu și văd necazuri. Mă uit în jurul meu și știu că sunt plin de necazuri și nevoi, e a doua natură. Dar în venele mele curge sânge, nu apă, iar dacă mi-ar intra careva acum în curte, ar spune că sunt transportat îndărăt, spre 1907. Simt că am, simt că duc cu mine o nemulțumire mocnită a strămoșilor mei. Nu știu când, nu știu până când mă va ține captiv această stare de slăbiciune, de descurajare, de drum fără pulbere. Dar această stare nu este departe de starea țării mele, de starea fiecăruia din România care citește și care înțelege aceste simțăminte. Este apăsător și nimic din ceea ce mișcă în zonă nu-mi este străin: căci eu exist ca român, ca țăran, eu nu trăiesc pentru orice fel de țară, eu trăiesc pentru România. O țară neterminată, prin cei care o conduc. Lupt pentru ea.