06/2026 DAN ALBEGRU
DESPRE METODELE DE A FACE BANI ALE UNOR ROMÂNI DIN OCCIDENT: „FIERUL VECHI”, „SACOȘA DE ALUMINIU”,”ZIARUL”
De la acceptarea României în Uniunea Europeană, nu puține au fost vocile occidentale care au susținut că țară noastră nu era pregătită să adere la acest gigantic proiect. Unul dintre motivele des invocate s-a referit invariabil la exportul de infracționalitate: în prezent, odată cu sosirea primăverii, Gara de Nord sau aeroportul Otopeni au devenit escale pentru sute de români care pleacă în Occident având un singur scop: îmbogățirea prin furt. Evident, nimic nu este întâmplător: cum s-a văzut în mass-media autohtonă, Justiția din România lasă frecvent infractorii în libertate și, în plus, lacunele sistemului au permanentizat în țară analfabetismul și lipsa oricărei meserii învățate în rândul unei părți largi a tineretului. Altfel spus, pe lângă muncitorii care au plecat sau pleacă legal, în baza unui contract de muncă, în Occident se află în prezent zeci de mii de tineri sau mai puțîn tineri români care necunoscând limbi străine sau neavând abilități de a presta o muncă oarecare, au ales să “producă” bani prin mijloace în afară legii. Evident, în față acestui val, autoritățile occidentale au fost nevoite să își regleze din mers resursele anti-infracționalitate, fapt ce presupune bani, oameni și logistică suplimentară. Noile provocări au modificat “peisajul” social chiar și acolo unde locuitorii occidental nu mai văzuseră niciodată cerșetori, hoți de buzunare sau de fier vechi. În general, guvernele României au păstrat tăcerea pe acest subiect dar este clar că există o anumită satisfacție egoistă: la prima vedere, România se debarasează, prin această masivă “migrație” de o problema pe care nu a reușit în ani de zile să și-o rezolve. În realitate, “problema” în sine afectează grav imaginea statului, furnizandu-I toate atributele de “stat tolerat” în interiorul organizației europene. Reporterii publicației noastre au stat de vorba cu patru români care au trecut prin Gara de Nord, înapoiați României cu sau fără voia lor.
Franța: fier vechi furat în Elveția și dus în Franța, și invers
“Sunt de 7 ani în Franța. E bine acolo. Nu mori de foame. Am furat fier vechi, se câștigă bine pe asta. E mai mult de 6 euro chilul de fier, trăiești bine. Când avem bani, facem mici, bem bere, trece jandarmii pe-acolo da’ nu ne zice nimic. Duceam cupru și din Elveția în Franța, mai puțîn invers. Pe Basel- Strasbourg – St. Louis am “lucrat”, eu cu frații mei. E simplu: furi fierul sau cuprul și după aia, împărți banii. E bine în Franța. Pe 20 iulie voi avea înfățișare la judecătorul francez. Ne-au prins într-o seară, la Saint Louis. Cred că era 25 în martie. Eram “pe treaba” când a trecut pe-acolo o scârbă de tunisian, cu un ATV. Ăla ne-a văzut și a chemat poliția. Ne-a dus jandarmii lor la un Centru de expulzarare unde ne-a dat de toate acolo: haine, dușuri, mâncare. După aia ne-antrimis spre Otopeni. Nici lucrurile pe care le-aveam acolo unde locuim nu am mai apucat să mi le iau. Doi sunt în libertate, o să iau legătură cu ei, să mi le trimită în țară. Oricum, mă întorc în Franța, e bine acolo”, ne-a povestit Hăineală Tiberiu, din jud. Alba.
Germania: haine de marca, furate cu “sacoșă de aluminiu”
“Am aproape 1 an în Germania, m-a trimis înapoi acum, dar nu mă mai întorc acolo, mă duc în Franța- acolo îți da 300 de euro o singură dată și te trece într-un registru de-al lor, să nu te uite. Măcar, de-acolo nu mă întorc cu mâna goală. În Germania n-a fost prea greu. Mai întâi, întră în magazine unul dintre noi și vedea ce e bun de prăduială: telefoane, haine de marca, chestii de-astea. La început eu eram numai pe haine. Cu un clestisor de-ăla de care folosesec femeile când se aranjează, tăi ușor în jurul anti-furtului. E rău că uneori poate să îți iasă prost, să tăi și stofă de la rochie. Așa că mai încolo am început să folosesc altă chestie: întrăm în magazin cu o sacoșă căptușită cu folie de aluminium. . Dacă ai marfă în Aluminiu, nu mai țipă alarmă când ieși din magazine. Sacosi de-astea de aluminiu fabrică țigani de-ai noștri și ni le vindea nouă, destul de scump. Cum ziceam: intrăm în magazine, cumpărăm două perechi de ciorapi, băgăm în sacoșă hainele de marca, plăteam la cassa și plecăm elegant. Nu țiuia nimic! Dacă luăm o haina scumpă, de- să zic- 400 de euro sau mai mult, eu unul eram mulțumit: pe urmă o dădeam cu 250 la arabi și “mă scoteam”, aveam bani și mâncarea e ieftină, iar o bere o iei și la 30 de cenți ori peste. E bine în Germania: dacă nu ai adăpost, prin gări au birouri de Caritas (organizație umanitară catolică-n.n.), te ia aia la ei, îți da pat, haine curate, pastă de dinți, săpun, dus, mâncare. Când mergeam pe tren, mă învățase români de-ai mei o șmecherie cum să nu mai plătesc bilet, și chiar a funcționat: urci în tren, stai primele 20 de minute ascuns în WC după aia poți să te așezi pe bancheta, că nu mai trec controlorii: aia-s nemți, funcționează că cronometru’. Eu am mers mult pe Duseldorf, Frankfurt și Stutgart. ”, ne-a spus Ion Popa, din Galați.
Anglia: metodă “ziarul”, în parcare la supermarket
„În Anglia am făcut bani cu ziarul”, ne-a spus Gheorghe Gherghe (48 ani), din Iași. “M-a dus un frate de-al meu, care era lăutar, la unul care împărțea ziare. E metodă veche și faci bani. Luai adică niște ziare (nu multe, că nu le cumpără nici dracu’) și te puneai la un supermarket, în parcare. Mă puneam acolo și știam că sunt protejat de băiețîi mei, adică știam sigur că nu vine altul cu cerșeală peste “vadul” meu, că aveam împărțite zonele între noi. Toată ziua, asta făceam: pândeam la cărucioare, mă uităm după aceia care nu își luau bănuțul din cărucior (fișa de deblocare a căruciorului-n.n.). Ziarul era un pretext, pricepi, cei angajați la super-market mă vedea cu sortulet și cu ziare și nu mă mai lua la goana. O parte din câștig îl dădeam ăluia cu ziarele, și restul îmi rămânea mie, mai mult de juma’te. Am făcut ceva bani. Nu e mereu bine în străînătate. Frate-meu a murit pe un metrou, l-a omorât unii, niște sârbi care l-au bănuit cu bani, nici azi nu știm care a fost tărășenia. Fratele meu era lăutar acordeonist la un țigan care avea lăutari în stradă cum avea Cap-de-Porc (Ioan Clamparu-n.n.) țârfe în stradă. Țiganul asta avea șase lăutari aduși din România: ăștia cânta pe stradă și îi da lui juma’te din câștig, pricepi?”