AJUTOR FINANCIAR PENTRU CEI CU PENSII MAI MICI DE 3000 DE LEI
07/2026 - SJA OUG nr. 23/2026, a intrat în vigoare în aprilie 2026. Aceasta instituie un mic ajutor financiar pentru persoanele din sistemul public de pensii și cele din sistemul pensiilor militare de stat ale căror venituri lunare cumulate din pensii nu depășesc 3.000 de lei. Astfel, pentru cei cu venituri de până la 1.500 de lei inclusiv valoarea sprijinului financiar este de 1000 de lei, pentru cei cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei inclusiv valoarea sprijinului este de 800 de lei iar pentru cei cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei inclusiv, valoarea sprijinului este de 600 de lei. Banii sunt plătiți în două tranșe (prima tranșă s-a primit deja ) în lunile mai și decembrie. De asemenea, persoanele cu pensii foarte mici, pot primi pensia minimă socială cu o valoare de 1.281 de lei. Altfel spus, pentru toți cei care primesc mai puțin decât această sumă, statul va completa veniturile până la nivelul indemnizației sociale. Persoanele singure…
