06/2026 SJA

COLABORATOR SJA LA GALAȚI, INTIMIDAT LA PRIMĂRIA BĂLĂȘEȘTI: S-A ÎNCERCAT BLOCAREA ACCESULUI JURNALISTULUI POPA LA O ȘEDINȚĂ A CONSILIULUI LOCAL, IAR MOTIVUL INVOCAT A FOST CĂ “BOȘII” DE LA CONSILIUL JUDEȚEAN NU TREBUIE SĂ AFLE “CHIAR TOTUL”
La Bălășești- Galați s-a încercat intimidarea unui colaborator SJA care încerca să își facă datoria de jurnalist: mai precis, s-a încercat blocarea accesului lui Vasile Popa la o ședință a Consiliului Local. Din fericire, a intervenit edilul-șef local pentru elucidarea situației. “S-a discutat în Consiliu despre o afacere locală, cu niște tuburi de aducțiune de la Consiliul Județean. A venit cineva din Primărie înainte de ședință și mi-a spus că nu am voie să filmez și că nu ar fi bine să stau la ședință fiindcă nu trebuie să afle chiar totul cei de la Județ (Consiliu Județean Galați, n.n.)”, ne-a spus colaboratorul nostru, care a adăugat: “În schimb, mi-a sărit in ajutor primarul care mi-a și confirmat că îmi va acorda curând oportunitatea unui dialog și mă va sprijini pentru unele subiecte locale, așa cum stabilisem recent”. Societatea pentru Jurnalism “Apusenii” observă că ședințele de Consiliul Local sunt publice și o încercare de obstrucționare a jurnalistului Popa este un abuz anti-constituțional prin faptul că s-a încercat limitarea libertății de expresie. SJA protestează viguros și este solidar cu Vasile Popa. De asemenea, reamintește că mass-media și autoritățile locale nu sunt adversari, ci parteneri care muncesc împreună pentru bunăstarea comunității. SJA se alătură conducerii Primăriei și speră că sprijinul primarului Cezar Paul Maftei pentru libertatea presei va continua, iar tentativele de limitare a unor drepturi cetățenești vor fi sancționate și în viitor. Credem că funcționarul public care l-a interpelat pe Vasile Popa trebuie identificat și avertizat, astfel încât astfel de atitudini anti-democratice să dispară din peisajul public.