09/2026 – SJA

Referitor la proiectul de lege privind transparența financiară a ONG-urilor, senatorul Ștefan Geamănu ne transmite că:
„Proiectul există și este foarte concret. Vorbim despre L233/2026, devenit PL-x 414/2026 la Camera Deputaților. Senatul l-a adoptat pe 18 mai cu 75 de voturi pentru, 32 împotrivă și patru abțineri. AUR și PSD au votat în principal pentru, în timp ce USR și UDMR au votat împotrivă, iar PNL s-a împărțit între voturi contra și abțineri. Deci nu există nicidecum unanimitate în Parlament asupra proiectului. În acest moment, Camera Deputaților este cameră decizională, iar proiectul se află încă la comisii.
Principiul de la care pornește legea mi se pare însă legitim: dacă un ONG intervine în viața publică, organizează campanii, încearcă să influențeze legislația sau deciziile politice, societatea are dreptul să știe cine îl finanțează. Proiectul prevede inclusiv publicarea identității persoanelor care donează peste 5.000 de lei anual. Controversa reală este unde tragem linia între transparența legitimă și protecția vieții private a donatorului. Tocmai această parte a produs opoziția mai multor ONG-uri și a unor partide.
Mi se pare însă greu de apărat ideea că finanțarea partidelor trebuie transparentizată până la ultimul leu, în timp ce organizații care pot avea o influență politică și socială uriașă ar trebui tratate ca și cum proveniența banilor lor ar fi exclusiv o chestiune privată.

Cati ani a fost nevoie sa asteptam legea asta?
Proiectul se află încă la comisii și apoi Camera Deputaților trebuie să decidă, așa că e posibil să mai așteptăm încă mult timp.