BASARABIA, LACRIMA MEA
10/26 TEODOR SERAN Teodor Seran La Chişinău este vară târzie şi frig, iar vântul ȋmprăştie pe trotuare frunzele castanilor de pe Bulevardul Ştefan cel Mare. Valuri de oameni curg spre Piaţa Centrală a oraşului. Pe feţele oamenilor nu se citeşte nici bucurie, nici ȋncrâncenare. Doar o nerăbdare tăcută, care aşteaptă un moment prielnic ca să evadeze din sufletul lor. Margine de imperiu şi capăt de ţară Aşezată ȋntre imperiul rusesc şi ţara-mamă România, Basarabia a avut ȋntotdeauna statutul de soră vitregă. A primit pe pământul ei seminţii străine care, după sute de ani, s-au revendicat a fi oameni ai locului, iar ţinuturile i-au fost vânturate de copitele cailor a sute de armate străine. A plâns când a fost sub ocupaţie străină şi a râs când a fost la masă cu celelalte ţinuturi ale românilor. Istoria ei se aseamănă cu un pendul al fatalităţii care o poartă dinspre durere şi tristeţe spre bucurie. Şi invers. Această soartă „dublă” a făcut ca şi oamenii să fie la fel. Să zâmbească şi…
